În ultima săptămână, deputatul liberal de Bihor Lucia Varga a votat împotriva tuturor iniţiativelor legislative propuse de alianţa PDL-UDMR-UNPR, însă - spune ea - nu pentru că ar face opoziţie de dragul opoziţiei, ci fiindcă acestea au consecinţe cu mare impact negativ atât asupra cetăţenilor, la nivel individual, cât şi împotriva funcţionării legale şi democratice a instituţiilor statului.

Primul act normativ la care Varga s-a opus în această săptămână a fost proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Guvern ce plafonează îndemnizaţiile pentru creşterea copilului la maximum 1.200 lei lunar. "Această sumă, chiar şi presupunând că toţi părinţii ar fi avut înainte de concediul pentru îngrijirea copilului salarii foarte mari, nu ajunge pentru nevoile unei familii. Legea loveşte în copii, părinţi şi familie", a motivat Lucia Varga.

Deputatul PNL a votat împotrivă şi la proiectul de reducere cu 10.500 de posturi a personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor. "Nu pot fi de acord cu asemenea reduceri de vreme ce ar afecta inclusiv jandarmi şi angajaţi ai Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă. În ultimii ani, şi România a fost lovită de diverse fenomene naturale extreme, ca de pildă inundaţiile, şi am văzut cât de necesari sunt pompierii şi jandarmii în situaţii de urgenţă. Oricum România nu este pregătită pentru asemenea situaţii, care din cauza schimbărilor climatice se vor intensifica, şi este clar că avem nevoie de oameni care să intervină pentru a reduce efectele lor", a argumentat Varga.

Parlamentarul bihorean s-a opus şi modificărilor Legii administraţiei publice locale propuse de reprezentanţii puterii. Conform acestora, pe viitor primarii ar putea - între altele - să conducă şedinţele consiliilor locale, ceea ce ar fi o încălcare a separării puterilor, primarul reprezentând puterea executivă, adică persoana care trebuie să execute ceea ce decid consiliile locale, care au rol legislativ la nivel local. "Ar fi ca şi cum premierul ar conduce Parlamentul, dar nu poţi şi să centrezi, şi să dai cu capul în acelaşi timp", a comentat Lucia Varga.