Deputatul liberal Lucia Varga a anunţat că l-a interpelat pe premierul Emil Boc deoarece acesta încalcă legea prin neprezentarea în Parlament a proiectului Legii Bugetului de stat pe anul 2012. Varga îl acuză pe Boc că face acest lucru din incompetenţă, dar şi pentru că preşedintele PDL îşi doreşte ca proiectul să nu fie dezbătut, ci să fie votat "la foc automat", precum şi pentru a ascunde în Fondul de rezervă al Guvernului sume pe care apoi să le împartă parlamentarilor democrat-liberali.

"Am solicitat premierului Emil Boc să respecte legea, în conformitate cu care proiectul de buget pe anul care urmează trebuie depus în Parlament până cel târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an, astfel încât senatorii şi deputaţii să-şi poată exercita datoria de a-l dezbate", a anunţat deputatul Lucia Varga, într-o conferinţă de presă desfăşurată joi.

Deputatul PNL Bihor a afirmat că, în opinia sa, premierul se eschivează de la prevederile legale atât din cauză că membrii Guvernului nu au capacitatea profesională de a elabora proiectul ţinând cont de estimările privind nivelul încasărilor şi cel al cheltuielilor preconizat pentru anul 2012, cât şi din rea-voinţă, pe baza unor calcule politicianiste.

"Domnul Boc ne spune că aşteaptă întâi raportări de la Comisia Europeană, ca şi cum nu el ar fi premierul României. Eu cred, însă, că puterea vrea ca proiectul Legii Bugetului să ajungă cât mai târziu în Parlament, ca să nu fie dezbătut şi să fie trecut rapid, şi pentru a putea orienta apoi banii spre propriii parlamentari. Ca şi anul trecut, probabil că premierul va lăsa sume importante din bugetul ţării în Fondul de rezervă al Guvernului pentru a-i putea împărţi apoi după bunul plac. Cu domnul Boc, bugetul României a ajuns instrument de recompensare a fidelităţii parlamentarilor PDL", a spus deputatul liberal.

În context, Lucia Varga a afirmat că este "îngrijorată" deoarece, în această situaţie, propunerile opoziţiei nu mai au şanse reale de a fi dezbătute. "Mă îngrijorează declaraţia premierului că bugetul se va întinde atât cât ne este plapuma, pentru că sub această expresie se află decizia de a nu reduce contribuţiile la fondurile de sănătate şi de a nu indexa pensiile conform legii", a spus Varga.