Buget al sărăciei

"Nicio categorie de cetăţeni din România nu scapă de dispreţul guvernanţilor, iar în 2011 o vor duce bine doar cei care sunt conectaţi la conducta cu bani de la buget". Aşa a prezentat vineri, într-o conferinţă de presă, deputatul liberal Lucia Varga proiectul Legii bugetului de stat pe anul viitor, despre care a afirmat că va adânci şi generaliza sărăcia pe care guvernele Boc au creat-o în România în ultimii doi ani.

"Anul 2009 a lovit mai ales IMM-urile, prin impozitul forfetar, anul 2010 a afectat tragic bugetarii, cărora şi s-au tăiat teoretic 25% din salarii, dar practic peste 40% din venituri, iar anul 2011 va fi un an în care victimelor de până acum li se vor adăuga cei mai săraci dintre români, pensionarii şi populaţia activă cu venituri mici", a explicat deputatul liberal.

Ea a argumentat că recenta impunere ca pensionarii să achite CAS 5,5% din pensii înseamnă, de fapt, impozitarea pensiilor dorită de preşedintele Traian Băsescu, iar pe anul viitor vor fi anulate drepturi de mult câştigate ale altor categorii de cetăţeni, precum sprijinul financiar la căsătorie ori cel de la naşterea copilului, în timp ce alte alocaţii vor fi diminuate drastic, ca de exemplu ajutoarele pentru încălzire şi îndemnizaţiile persoanelor cu handicap.

"E suficient să arătăm că bugetul pentru sănătate va fi cu 40% mai mic decât în acest an în 2001, iar bugetul pentru investiţii va fi şi el tăiat cu aproape jumătate, de la 815 milioane lei la 440 milioane lei", a mai spus Lucia Varga.

Amendamente pentru Bihor

Deputatul liberal a anunţat că PNL va depune la proiectul Legii bugetului pe 2011 o serie de amendamente ce vizează stimularea mediului de afaceri în scopul determinării unei creşteri a economiei.

Pe lângă acestea, Lucia Varga a afirmat că va depune în nume personal 17 amendamente al căror scop este creşterea alocaţiilor pentru obiective din Colegiul Aleşd, pe care îl reprezintă direct, dar şi pentru judeţul Bihor ori chiar pentru întregul Minister al Mediului.

Varga a citat, ca exemple, amendamentele privitoare la finanţarea parţială de la bugetul statului a lucrărilor de amenajare a sediului Muzeului Ţării Crişurilor (deoarece banii împrumutaţi în acest scop în 2007 nu sunt suficienţi), a reabilitării unor drumuri judeţene (precum DJ 108 Remeţi-Barajul Leşu, DJ 667 B Tăşad-Şerpiş, DJ 108 Bucea-Bratca etc), a modernizării Aeroportului. De asemenea, între proiectele pentru care deputatul liberal solicită alocarea de fonduri se mai află lucrările în derulare în 22 de localităţi bihorene pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare şi lucrările de amenajare a unor cursuri de apă, pentru prevenirea inundaţiilor.