"Am constatat un lucru grav: Guvernul Boc nu alocă bani pentru Primăriile conduse de reprezentanţii PNL, în vederea continuării programului de introducere a apei şi canalizării pe care l-am iniţiat în 2007, când eram secretar de stat la Ministerul Mediului", a declarat deputatul de Aleşd Lucia Varga, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate vineri la sediul PNL Bihor.

"Oamenii din aceste localităţi stau cu şanţuri desfăcute în faţa caselor şi cu drumurile distruse pentru că şantierele au fost abandonate", a arătat Lucia Varga, dând exemplul localităţilor Auşeu, Bratca, Roşiori, dar şi al Oradiei, care se află în această situaţie.

Deputatul liberal a amintit că, deşi în 2007, între Primăriile celor 22 de localităţi bihorene şi Ministerul Mediului s-au încheiat convenţii de finanţare, conform cărora consiliile locale şi Consiliul Judeţean trebuiau să contribuie la plata lucrărilor cu 15% din sume, iar 85 de procente să fie asigurate de Ministerul Mediului, acest minister nu şi-a mai achitat obligaţiile începând de anul trecut.

Consecinţa? "Firmele de construcţii care au efectuat lucrările sunt în pragul falimentului, au trimis deja în şomaj peste 100 de oameni, iar angajaţilor rămaşi nu le pot plăti salariile. Culmea este că, neîncasând sumele datorate de stat, firmele nu-şi pot plăti nici contribuţiile la bugetul de stat ori la fondurile de asigurări sociale, astfel încât figurează cu datorii şi nu mai sunt acceptate nici la alte licitaţii, a explicat deputatul PNL Lucia Varga.

Pentru a nu se înţelege că ar face lobby deoarece companiile în cauză ar fi "firme de casă" ale PNL, Lucia Varga a dat exemplul societăţii Chimprestor, al cărei patronat nu are simpatii sau afinităţi politice, dar care, din asemenea motive, a intrat în insolvenţă şi nu mai poate participa la alte licitaţii, având astfel destinul pecetluit, fiindcă în lipsa altor încasări va trebui să se închidă.

"Deşi Guvernul Boc se declară unul de dreapta, văd că este de stânga, fiindcă nu numai că nu ia nicio măsură pentru a sprijini economia, dar mai şi obstrucţionează firmele", a concluzionat Lucia Varga.

Ea a mai cerut, de asemenea, ca ministrul Mediului, Laszlo Borbely, să se ocupe de această problemă, care deja este neglijată de mai bine de un an, fără ca nimeni din Guvern să dea vreun semn că ar avea preocupări în acest sens.

"Dacă finanţarea va continua să întârzie, lucrările începute, unele aflate în stadiu aproape de finalizare, se vor degrada şi pe viitor tot noi vom fi cei care vom plăti, la costuri şi mai mari, reluarea lucrărilor", a concluzionat deputatul liberal.