Printr-o declaraţie politică citită luni în plenul Parlamentului, deputatul Lucia Varga a atras atenţia că adoptarea tacită a modificărilor propuse de UDMR Legii 315/2004, privind dezvoltarea regională, "nu este cea mai bună decizie". Modificările propuse de parlamentarii UDMR au fost deja adoptate tacit săptămâna trecută de către Senat.

"Chiar dacă subiectul este delicat, el nu trebuie evitat şi lăsat la voia întâmplării pentru că va afecta pe termen lung dezvoltarea României", a spus Lucia Varga. Demnitarul bihorean susţine că această temă trebuie dezbătută cu luciditate, cu atât mai mult cu cât adoptarea unităţilor administrativ teritoriale, în urma cărora s-au format cele opt regiuni de dezvoltare, s-a dovedit un semi-eşec pentru că acestea nu au personalitate juridică, nici autorităţi publice deliberative şi executive alese prin vot şi, deci, sunt lipsite de dreptul şi de capacitatea efectivă de a soluţiona şi gestiona treburile publice.

„Aprobarea tacită a acestei propuneri legislative nu oferă răspunsuri şi soluţii la o problemă reală a României şi consider că iniţiatorii ar trebui să o retragă din dezbaterea parlamentară", a spus deputatul PNL.

Parlamentarul bihorean a cerut Guvernului Boc să iniţieze un proiect politic de organizare teritorială a României pe care să îl supună dezbaterii publice şi politice. "Sunt necesare discuţii legate de modernizarea organizării administrativ-teritoriale a României, însă nu pe genunchi, nu în trecere, nu prin aprobare tacită şi numai după ce vom fi raspuns la întrebarile puse mai sus", şi-a încheiat Lucia Varga argumentaţia.

Amintim că, potrivit proiectului iniţiat de UDMR, ar urma să se facă reorganizarea administrativ-teritorială a României, una dintre noile regiuni urmând să fie alcătuită exclusiv din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, unde populaţia este preponderent de etnie maghiară, fapt interpretat de celelalte partide, cu excepţia PDL, drept periculos şi dăunător.