Lucrările de construire a noii linii de tramvai care va lega zona Calea Aradului de cartierul Dimitrie Cantemir de-a lungul pârâului Peţa au ajuns la jumătatea străzii Făgăraşului, în dreptul sălii de sport a Universităţii.

Săptămâna aceasta constructorii lucrau la degajarea vegetaţiei din calea noii lini, montarea şinelor şi îngroparea reţelelor electrice din zonă.

"Reprezentanţii Electrica ne-au asigurat că până la începutul lunii noiembrie vor finaliza îngroparea cablurilor de 110 kV. Din 15 noiembrie societatea va începe demolarea stâlpilor de înaltă tensiune din zonă", a declarat pentru BIHOREANUL primarul Florin Birta.

Potrivit edilului, constructorii, care sunt opriţi să ajungă în strada Universităţii doar de lucrările de îngropare a reţelei electrice, vor continua peste iarnă lucrările la noua linie de tramvai - atât cât va permite vremea - de-a lungul pârâului Peţa spre zona Ceyrat.

Lucrările de amenajare a 3,8 kilometri de linie dublă de tramvai înierbată, care va lega cartierele Ioşia şi Cantemir de-a lungul pârâului Peţa, au fost atribuite prin licitaţie unei asocieri din care fac parte firmele Mari-Vila, Abed Nego şi Aquacons pentru suma de 69,1 milioane lei.

Până în prezent constructorii au amenajat porţiunea din Calea Aradului şi din spatele magazinului Auchan, dar şi mai multe zone din vecinătatea cartierului Ceyrat şi a străzii Atelierelor.

Lucrările au început în primăvara anului trecut cu termen de predare de 30 de luni.