Lucrările de construire a noii săli polivalente cu 5.000 de locuri din zona străzii Traian Blajovici au fost realizate în proporţie de 40%.

Se lucrează în interior

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, până în prezent constructorii au finalizat fundaţiile construcţiei, precum turnarea plăcii de beton peste parter şi cele două etaje, respectiv montarea ferestrelor şi uşilor de la parter.

În prezent, aceştia lucrează la montarea gradenelor pentru tribună, la compartimentările interioare şi la realizarea instalaţiilor electrice, termice, sanitare, de ventilare şi de desfumare.

"În ceea ce priveşte introducerea utilităţilor, realizarea accesurilor, parcărilor şi amenajărilor exterioare, este în lucru studiul de fezabilitate aferent acestora", se menţionează în comunicat.

Cu cofinanţarea municipalităţii

Lucrările de amenajare a viitoarei săli polivalente pe amplasamentul fostei pieţe de vechituri sunt executate de o asociere de firme reprezentată de Construcţii Erbaşu.

Investiţia totală pentru ridicarea construcţiei şi amenajarea infrastructurii de reţele se ridică la 27,6 milioane euro. Din suma totală, contribuţia municipalităţii se ridică la 5,2 milioane euro, restul banilor fiind asiguraţi de Compania Naţională de Investiţii.

"Primăria Oradea contribuie cu o parte din banii necesari pentru construcţia efectivă a sălii şi de asemenea va suporta integral partea de conectare a sălii la ceea ce se află în jur: parcul din jurul sălii de sport, racordarea la utilităţi (apă, canalizare, termoficare, energie electrică), parcările aferente şi drumurile de acces", a declarat Florin Birta, viceprimarul municipiului Oradea.

Viitoarea sală polivalentă va avea 5.000 de locuri şi va putea găzdui atât competiţii de baschet, handbal şi volei, cât şi concerte, congrese, târguri şi expoziţii.

Construcţia sălii polivalente ar urma să fie finalizată înainte de sfârşitul acestui an.