Piaţa centrală îşi dezvăluie misterele. Lucrările de reabilitare a Pieţei Unirii au scos la iveală la sfârşitul săptămânii încă o fântână veche de un secol. Situat în vecinătatea ansamblului Duiliu Marcu, puţul din cărămidă, descoperit întâmplător, are o deschidere de doi metri şi jumătate şi o adâncime de circa cinci metri. "Puţul a ieşit la iveală după ce bolta care îl acoperea s-a prăbuşit în urma trecerii unui utilaj", a declarat joi BIHOREANULUI viceprimarul Mircea Mălan.

Potrivit acestuia, municipalitatea va încerca să conserve fântâna, dar e greu de spus dacă va fi şi pusă în valoare. "Ca să putem valorifica acest puţ ar trebui să modificăm proiectul de reabilitare a pieţei, ceea ce ar ridica probleme. Acesta este situat în mijlocul unei zone verzi şi ar trebui înconjurat cu piatră şi ar trebui să amenajăm alei care să ducă la el. Vom analiza şi vom căuta cea mai bună soluţie", a spus viceprimaurul.

Acesta este cel de-al doilea puţ dezgropat în Piaţa Unirii cu ocazia lucrărilor de reabilitare. În urmă cu trei luni, muncitorii au descoperit în vecinătatea intersecţiei cu strada Vasile Alecsandri o fântână din cărămidă adâncă de circa 20 de metri. Cum luciul de apă începe de la o adâncime de circa trei metri, conducerea municipalităţii ia în calcul folosirea acestui puţ pentru irigarea zonelor verzi din zona centrală şi spălarea carosabilului.

Lucrările de reamenajare a Piaţa Unirii, în valoare de 18,9 milioane lei, vor trebui încheiate până la sfârşitul anului şi sunt realizate de o asociere de firme reprezentată de Drumuri Orăşeneşti, Electro Construct Sildac, Porfido Edarte Conzortio Stabile, Europorfidi, Imsaurisa şi Gardener.

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolul "Lucrările din Piaţa Unirii au scos la iveală un puţ vechi de circa un secol adânc de 20 de metri (FOTO)"