Lucrările de construire a pasajului subteran pe sub Bulevardul Magheru vor întrerupe circulaţia tramvaielor pe această direcţie începând din 15 noiembrie.

Pe durata lucrărilor traficul de călători va fi preluat de linia de autobuz T3, cu pornire din Piaţa Emanuil Gojdu din vecinătatea podului.

"Din cauza lucrărilor de la Podul Dacia este nevoie de întreruperea liniei de tramvai astfel încât vom fi obligaţi să înlocuim pe anumite sectoare tramvaiele cu autobuze. Astfel, se va reînfiinţa linia T3 cu pornire din Piaţa Gojdu pe direcţia Crişul Hypermarket, Gara Centrală, Parcul Olosig şi retur la Piaţa Gojdu", a declarat directorul OTL, Viorel Pop, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Circulaţia tramvaielor prin Bulevardul Magheru va fi sistată până la sfârşitul lunii mai pentru ca executanţii pasajului subteran să poată înfige în pământ cei 374 de piloţi foraţi care vor constitui structura de rezistenţă a viitoarei construcţii şi să poată săpa sub linia de tramvai în condiţii de siguranţă.