Lucrările pentru construirea celui de-al doilea corp al Pieței Cetate din Oradea, care ar urma să fie finalizate până în februarie anul viitor, au ajuns la un stadiu de execuție de 10%, iar constructorii au început turnarea radierului, potrivit unui comunicat transmis vineri de Biroul de Presă al Primăriei Oradea.

Conform acestuia, până acum, echipele de muncitori au realizat săpătura generală pentru atingerea cotei radierului la clădirea C2, au montat palplanșele, au efectuat lucrările pentru eliminarea apei din șantier și au turnat parțial stratul de egalizare de sub radier. 

De asemenea, au fost executați 70 de piloți forați, necesari pentru consolidarea fundației, și a fost organizat șantierul pentru continuarea lucrărilor.

„În acest moment, se lucrează la armarea radierului de sub corpul C2. Stadiul fizic de execuție al lucrărilor pentru construirea celui de-al doilea corp este de 10%”, se arată în comunicatul PMO.

Cel de-al doilea corp al Pieței Cetate face parte din proiectul „Centrul de Antreprenoriat Piața Cetate” și va include o parcare subterană cu 161 de locuri, un sector destinat legumelor și fructelor cu 504 mese, spații pentru alimentație publică și produse alimentare cu 34 de spații comerciale. 

În plus, vor exista 152 de module comerciale pentru produse nealimentare, două săli de instruire pentru antreprenori din domeniul comercial agricol, birouri administrative, alei pietonale, spații verzi și drumuri de acces.

Proiectul este executat de o asociere de firme formată din Madlev Cons, EUD Drumconstruct, Campeador S.R.L. și Constructorul Sălard. Valoarea totală a contractului pentru această etapă se ridică la 61,69 milioane de lei fără TVA, dintr-un buget total de peste 77 de milioane de lei.

Durata de execuție a acestei etape este estimată la 12 luni, calculată din luna februarie 2025, când a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.

Prima etapă a proiectului a fost finalizată anul trecut și a inclus reconstrucția halei C1, distrusă în incendiul din 2020, amenajarea a 50 de locuri de parcare stradală pentru staționare de scurtă durată, construirea unei stații de pompare cu rezervor de apă și amenajarea accesului dinspre strada Dimitrie Cantemir.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!