Dacă e luni, se ia apa caldă! Termoficare Oradea a anunţat că va întrerupe în perioada 28 - 30 aprilie furnizarea apei calde de la punctele termice 404 - 407, 818, 822, 830, 832, 833, 841, 842, 856, 860 şi 890. Sistarea serviciilor se datorează lucrărilor de înlocuire a unor robineţi de pe reţeaua din zinc şi va afecta aproape jumătate din oraş începând din zona centrală până în cartierul Velenţa.

Vreme de trei zile se vor spăla cu apă rece consumatorii situaţi pe străzile General Magheru, Bărăganului, George Enescu, Gheorghe Doja, Delavrancea, Petru Rareş, Andrei Mureşanu, General Berthelot, Aleea Ştrandului, Brătianu, Averescu, Clujului, Grădinarilor, Episcop Iuliu Hossu, Seleuşului, Timotei Cipariu, Prutului, Someşului, Eftimie Murgu, Războieni, Banatului, Borsecului, Alexandru Andriţoiu, Căprioarei şi zona Gara Velenţa.

Reluarea alimentării cu apă caldă a consumatorilor afectaţi se va face în cursul zilei de miercuri, după finalizarea lucrărilor.