Fotbaliștii de la Luceafărul Oradea și-au continuat seria victoriilor din acest final de sezon, miercuri, când, la ultima apariție din actuala stagiune în fața propriilor suporteri, s-au impus cu 2-1 în fața echipei CS Mioveni, în cadrul etapei a 36-a a Ligii a II-a.

Meciul, care s-a desfășurat la Stadionul Iuliu Bodola din Oradea, a consemnat golul victoriei în minutul 90+4, când a marcat cu capul fundașul central Ionuț Hlinca. Prin această înfrângere, echipa argeșeană a ieșit complet din lupta pentru promovare.

Meci antrenant

Jocul a început în trombă pentru orădeni, care se simt tot mai bine pe Stadionul municipal, și la prima acțiune mai periculoasă a disputei, în minutul 3, au deschis scorul, prin tânărul Paul Chiș-Toie. Atunci, Cl. Codoban a centrat cu efect dintr-o lovitură de colţ de pe stânga, portarul O. Popescu a fost păcălit, a boxat greşit în jos, din apropiere a respins cu capul Eduard Stoica, însă numai către centrul careului, acolo unde a avansat Chiş-Toie, care a şutat din drop lângă bara din dreapta portarului, pe sub Ionuţ Stoica, sărit să blocheze.

Nemulțumiți cu situația de pe tabelă, argeșenii au atacat mai mult apoi, iar în minutul 12, după un corner executat din dreapta şi o respingere în faţa careului a lui Chiş-Toie, Rădescu a tras de la 18 metri, cu pâmântul, însă mingea s-a dus puţin pe lângă bara din dreapta lui Began.

Şi Luceafărul a avut ocazii bune. În minutul 17, Codoban a executat bine o lovitură liberă din flancul drept, a trimis cu efect către bara a doua, acolo de unde a respins pe spate, cu capul, Staicu.

Două minute mai târziu, același Codoban a executat puternic o altă lovitura liberă, iar mingea s-a scurs puţin pe lângă bara colţului lung. După acest moment, însă, cei de la CS Mioveni au insistat mai mult. Astfel, în minutul 26 Staicu a tras periculos din dreapta, Began a plonjat la colţul scurt, însă nu a ajuns mingea, care a lovit bara şi s-a dus în lateral.

În minutul 32, golul a venit și-n poara orădenilor, după ce Tirică a pătruns în careu pe dreapta, a întoars înapoi pentru şutul lui Rădescu, de la 12 metri central, Began a respins în faţă cu piciorul, iar Marius Galan a adus egalarea din 6 metri, îndeplinind o simplă formalitate.

Chiar în prelungirile primei reprize, în minutul 45+1, Luceafărul putea marca din nou. După o pasă peste apărare, Gugu a ratat respingerea, iar mingea a ajuns la Constantin Roşu, care a rămas singur cu Popescu. Deși a avut mult timp să îşi aşeze balonul pentru un şut cu dreptul, acesta a făcut-o plasat, către colţul lung, însă, incredibil, a trimis din 9 metri pe lângă bară!

Eliminare pentru eliminare

În partea a doua nu s-a mai consemnat acealași număr de ocazii, dar au apărut alte evenimente în joc. În minutul 47, după o respingere în lateral, în interiorul careului Mioveniului, Arnăutu a căzut din duelul pentru minge cu Biceanu şi a cerut penalty, însă arbitrul a lăsat jocul să continue. Arnăutu a simulat clar şi merita al doilea cartonaş galben, însă a fost iertat.

În minutul 56 s-a consemnat prima eliminare. După un duel mai tare între Marius Feher şi Marius Staicu fix în faţa băncilor de rezerve, cu Feher punându-i talpa pe apărătoarea piciorului stâng, arbitrul Denis Haidiner a dat fault şi s-a dus să se consulte cu arbitrul de rezervă Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca), însă apoi s-a întoars liniştit pe teren, fără să ducă mâna la buzunar.

După un minut de la fază, cu Staicu în continuare pe jos, arbitrul s-a uitat mai atent la piciorul jucătorului şi a scos direct cartonaşul roşu pentru Marius Feher. Staicu a luat şi el galben pentru că s-a luat la ceartă cu adversarii şi a zburdat pe teren. În acel moment, jucătorii ambelor echipe au avut numai reproşuri asupra centralului, care părea depăşit complet de situaţie.

În minutul 64 echilibrul numeric a fost restabilit. Ionuţ Stoica a avut o intrare întârziată asupra lui Balea, pe glezna acestuia, tot în faţa băncilor de rezerve, iar arbitrul hunedorean i-a dat direct roşu căpitanului Mioveniului. A fost o decizie exagerată a centralului Haidiner, care a dat roşu în compensaţie pentru eliminarea de mai devreme a lui Feher. Jucătorii bihoreni s-au liniştit, însă, după această eliminare.

Victorie obținută pe final

Orădenii au prins, din nou, curaj, iar în minutul 76 Roşu i-a pasat pe culoar, în diagonală, din faţa careului către stânga, lui Claudiu Codoban, care a rămas singur cu Popescu, l-a fentat în stânga pe acesta şi a rămas cu poarta goală. A şutat apoi însă pe jos, iar Gugu a intervenit prin alunecare şi a scos de pe linia porții un gol ca şi făcut.

După ce în minutul 90, Galan, de la oaspeți, a şutat de la 25 de metri central, pe lângă bara din dreapta lui Began, la cealaltă poartă, în minutul 90+3, Balea a centrat lung din dreapta, Marius Matei, nemarcat, a aşteptat mingea la 6 metri, a reluat cu capul, însă Popescu a salvat şi a respins in-extremis de sub transversală în corner.

În minutul 90+4 a venit însă și golul victoriei. După ce cornerul din dreapta a fost bătut în careu, mingea şutată de mai multe ori în blocaj a ajuns în dreapta careului la Arnăutu, care a centrat perfect către careul mic, acolo unde, nemarcat, Ionuţ Hlinca a reluat cu capul din 7 metri central, cu pământul, în dreapta lui Popescu.

A urmat o explozie de satisfacţie în tabăra orădeană, iar antrenorul Alexandru Kiss, care s-a bucurat nepermis, a fost eliminat şi trimis în tribună. Un minut mai târziu, jocul s-a încheiat, iar Luceafărul s-a impus cu scorul de 2-1, reușind una dintre cele mai frumoase victorii din Liga a II-a.

Cea mai grea, cea mai frumoasă

„Am câștigat meritat acest meci. A fost un joc bun, parcă am fi jucat în Cupa României, în semifinale sau în finală. A fost un joc cu de toate, cu goluri, cu eliminări, cu cartonașe galbene. A fost un ritm bun pentru nivelul Ligii a II-a. Se vede că suntem o echipă, ne-am adunat, nu ne-am predat, după ce am avut acele sincope din campionat și iată că acum avem trei victorii la rând. Victoria aceasta o consider cea mai grea, dar și cea mai frumoasă”, a declarat, după partidă, antrenorul echipei bihorene, Alexandru Kiss.

După acest succes, Luceafărul Oradea a mai urcat un loc în clasament și se află acum pe poziția a X-a, cu  46 de puncte. În penultima etapă a actualei ediții din campiontul Ligii a II-a la fotbal, Luceafărul Oradea va evolua în deplasare, pe terenul echipei FC Brașov, luni, 29 mai, de la ora 18.

Se poate spune că Stadionul Iuliu Bodola le-a priit luceferilor, care au disputat pe arena orădeană trei jocuri în această ediție de campionat și de fiecare dată s-au impus, la capătul unor prestații bune.


Luceafărul Oradea – CS Mioveni 2-1 (1-1)

Au marcat: P. Chiș Toie (min. 3) și I. Hlinca (min. 90+4) / M. Galan (min. 32)

Eliminări: M. Feher (min. 56) / I. Stoica (min. 64)

Luceafărul: Began – Baleam Bactăr, Hlinca, I. Ban - C-tin Roşu (cpt.), Feher (min. 56 eliminat), Cl. Codoban (min. 78 Bedea), Chiş-Toie – Arnăutu și M. Matei. Antrenor: Alexandru Kiss

CS Mioveni: Oct. Popescu - Tirică, Gugu, I. Stoica – cpt. (min. 64 eliminat), Ed. Stoica – Biceanu, Andr. Neagoe - Rădescu (min. 67 Burnea), Iamandi (min. 46 Ed. Florescu), M. Galan - M. Staicu (min. 60 Seb. Ivan). Director tehnic: Florin Marin

Au arbitrat: Denis Haidiner (Hunedoara) - Adrian Mărginean (Aiud) şi Călin Cimponeriu (Lugoj).


Etapa a XXXVI-a a Ligii a II-a la fotbal:

Olimpia Satu Mare - CSM Râmnicu Vâlcea 3-0 (la masa verde)

Marți:

Juventus Bucureşti - Foresta Suceava 5-1

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Dacia Unirea Brăila 3-0

Miercuri:

Luceafărul Oradea - CS Mioveni 2-1

CS Afumaţi - Metalul Reşiţa 5-2

Dunărea Călăraşi - Chindia Târgovişte 3-1

FC Academica Clinceni - ASU Politehnica Timişoara 2-2

Joi:

Ora 17:30 UTA Bătrâna Doamnă - CS Baloteşti 1-2

FC Brașov stă.