De primăvară şi până toamna târziu, gălăgia, mirosul înţepător şi praful învăluie micul cartier de blocuri şi case din vecinătatea centrului Salontei. De vină e staţia de betoane şi mixturi asfaltice înfiptă de magnatul Dorel Ungur între locuinţe, care "duduie" din zori şi până seara, disperându-i pe localnici şi punându-le sănătatea în pericol.

Se întâmplă de 18 ani, dar de când pandemia i-a ţintuit în case într-un disconfort permanent, oamenilor le-a ajuns cuţitul la os. 83 de persoane au semnat o petiţie prin care cer relocarea staţiei, înaintând jalba atât Gărzii de Mediu Bihor, cât şi primarului Tőrők László. Culmea e că autorităţile le dau dreptate oamenilor, dar se declară neputincioase, pentru că poluatorul are acte în regulă!

Viaţa în praf

Staţia de betoane şi mixturi asfaltice deţinută de firma Crişana Pro Construct funcţionează pe strada Regele Ferdinand, la câteva sute de metri de zona "0" a Salontei. "Aerul e irespirabil. Nu mai rezistăm! Nu putem deschide geamurile, nu putem ieşi în curte. Pe maşini praful e de-un deget, copiii nu se pot juca afară. Aici este o şcoală şi o grădiniţă! Chiar nimeni nu vede, nu aude?!", s-a plâns BIHOREANULUI unul dintre salontanii afectaţi. 

Staţia s-a ridicat în anul 2012 pe amplasamentul fostei societăţi de gospodărire comunală, preluată de afaceristul Dorel Ungur la începutul anilor ’90, iar de atunci e oprită doar iarna.

La urma-urmei, zic oamenii, de vină nici nu e firma, ci autorităţile care i-au autorizat funcţionarea, deşi normele legale impun ca un astfel de obiectiv industrial să fie la minimum 500 de metri de o zonă locuită. Unde mai pui, spun localnicii, că strada e cuprinsă într-un proiect transfrontalier cu oraşul maghiar Békéscsaba, finanţat cu 3 milioane euro, pentru protecţia habitatelor naturale din zonă, urmând ca aici să fie amenajat un traseu turistic... 

"Nu e normal" 

Primarul Salontei, Tőrők László (foto), le dă dreptate oamenilor. "Îi înţeleg, nu e normal să suporte zgomotul şi poluarea", zice edilul, promiţând că problema va fi pusă în discuţie la următoarea reuniune a Consiliului Local. Despre relocarea cerută de cetăţeni, Tőrők afirmă că ar fi realizabilă doar după reactualizarea Planului Urbanistic General al oraşului, aflat acum în fază de dezbateri. "În vechiul PUG, încă în vigoare, acea zonă apare ca fiind industrială. În PUG-ul reactualizat, devine una rezidenţială, iar unităţile cu potenţial poluator vor trebui să se mute în afara oraşului. Dar va dura câţiva ani", spune primarul. 

Până atunci, singurele care ar putea lua măsuri pentru limitarea problemelor reclamate de salontani sunt autorităţile de mediu. Atât doar că inspectorii Agenţiei pentru Protecţia Mediului s-au făcut că nu observă neregulile. Deşi staţia de betoane şi mixturi asfaltice încalcă evident normele privind distanţa de 500 metri faţă de locuinţe, ea a fost  autorizată periodic, atât pentru producţia de betoane, cât şi de mixturi asfaltice, ultima dată chiar anul trecut. 

"Prevederea privind distanţa se aplică pentru autorizarea noilor construcţii, iar această firmă funcţionează pe respectivul amplasament înainte ca acea reglementare să intre în vigoare", spune şefa APM Bihor, Sanda Mercea.

Monitorizare doar la cerere

Potrivit autorizaţiilor, care sunt valabile pentru 5 ani, reprezentanţii firmei au şi unele obligaţii, ca de pildă "să nu creeze disconfort în imediata vecinătate", adică să nu depăşească nivelul maxim admis de noxe sau de zgomot, iar la cererea APM să "efectueze analize pe factori de mediu" pentru zgomotul, fumul şi praful emanate. Dar, zic sursele BIHOREANULUI, cel puţin de la ultima autorizare, nimeni nu a cerut firmei aşa ceva. 

S-ar putea să o facă, în curând, Garda de Mediu Bihor, unde petiţia celor 83 de salontani a fost înregistrată săptămâna trecută. Proprietarul staţiei nu pare îngrijorat de un eventual control şi nici impresionat de nemulţumirile oamenilor. "Am auzit că s-au dus unii din casă în casă. S-au trezit acum, după 18 ani, că-i praf. Hai să închidem tot, să nu mai muncim, că unora nu le place!", se plânge Dorel Ungur, deloc dispus să mute staţia în afara oraşului. 

"Deocamdată eu sunt într-o zonă industrială. Acolo mai e şi un service auto, o fabrică de mobilă... Dar oamenii au treabă doar cu mine. Eu nu sunt de vină că s-a extins oraşul. Când se va schimba PUG-ul, vom vedea ce vom face. Până atunci mai este mult", zice afaceristul, pentru care "biznisul" e deasupra interesului public...