Elevii secției de lupte a Liceului Sportiv din Oradea au participat la cea de-a 34-a ediție a turneului internațional de lupte greco-romane pentru U15 și U17 la Zagreb, în Croația, alături de echipe din Ungaria, Republica Moldova, Serbia, Grecia, Germania, Slovacia, Bosnia și Herțegovina, România și Croația.
Delegația LPS Oradea a obținut rezultate remarcabile, cucerind trei medalii importante prin: Romocea Darius – loc I, U15, Popa Eugen – loc II, U17, Fuzi Albert – loc III, U17. Merită menționat că Popa Eugen a fost descoperit și pregătit de profesorul Ianțoc Alexandru la CS Titan Fight Oradea.
Alți sportivi care au reprezentat Oradea la Zagreb au fost Ionescu Valentin, Ghib Alexandru și Pop Sergiu.
Această competiție a fost ultima a anului pentru secția de lupte, urmând ca pe 17 decembrie 2025, la Muzeul Țării Crișurilor, să aibă loc Gala Asociației Județene de Lupte Bihor, unde vor fi premiați cei mai buni performeri ai anului.
Elevii secției de lupte au avut rezultate impresionante în acest an: 23 medalii la Campionatele Naționale, 4 medalii la Campionate Internaționale UWW, 1 titlu la Campionatul Balcanic U17, 1 medalie de argint la Campionatul Mondial Școlar U15, 5 medalii la Campionatul European Școlar.