Scriitoarea Ana Blandiana, recent laureată în Spania cu prestigiosul Premiu al Prințesei de Asturia pentru Litere, și-a lansat, joia trecută, la Oradea, cea mai nouă carte de poezie, „Se face liniște în mine”.

În preambulul evenimentului, actorii orădeni Mirela și Sebastian Lupu i-au pregătit o surpriză autoarei, recitând câteva dintre noile poezii, în fața unui public numeros, care realmente s-a înghesuit în Librăria Humanitas.

Inițiativa, altminteri simpatică, a fost însă umbrită de orgoliul exacerbat al actorului care, înainte de a-și face numărul, a ținut să-i spună autoarei că se „ocupă” cu poezia pe rețelele sociale, fiind un influencer de TikTok, și că a ajuns „între cei mai mari recitatori din țară”, astfel încât „poeții consideră că au un premiu Oscar dacă le recit eu o poezie”.

Cum ar veni, să afle renumita scriitoare că are parte de o mare cinste, premiul din Spania, înmânat în prezența Altețelor Regale și a membrilor Guvernului, pălind pe lângă „Oscarul” lui Lupu.

Ca momentul de prost gust să fie desăvârșit, după ce au recitat, cei doi soți s-au și tirat, scuzându-se că sunt ocupați și, prin urmare, nu au timp să asculte ce are de spus autoarea...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!