Actriţa şi fotomodelul Mădălina Ghenea, în vârstă de 36 de ani, a făcut primele declaraţii cu privire la despărţirea de jucătorul de tenis Grigor Dimitrov, în vârstă de 32 de ani, cu care nu s-a mai afişat în ultimele luni.

Într-un mesaj transmis prin intermediul reţelelor de socializare în ziua de Paște, românca a confirmat separarea de sportiv şi a explicat motivele care au stat la baza despărţirii celor doi.

După ce Mădălina și Grigor şi-au făcut relaţia publică în mai anul trecut şi au fost subiectul multor articole de presă care au prezentat povestea lor de dragoste, în luna octombrie actriţa a eliminat toate fotografiile în care apăreau împreună, notează publicații naționale.

Acest gest a alimentat speculaţiile privind despărţirea.

Mădălina Ghenea, care este şi mamă a unei fetiţe de 6 ani, a transmis în ziua de Paște că distanţa şi programul aglomerat au fost principalele motive care au dus la separarea lor.

"Mi se pare că e momentul potrivit să clarific faptul că eu şi Grigor (n.r. Dimitrov) am decis să mergem pe căi diferite. Vă rog să respectaţi intimitatea noastră şi să nu credeţi tot ce apare despre noi. Sunt foarte recunoscătoare pentru timpul pe care l-am petrecut împreună, atât ca prieteni apropiaţi, cât şi ca iubiţi în ultimii 6 ani. Din cauza programului nostru încărcat şi a responsabilităţilor pe care le avem, a fost cea mai bună variantă pentru a merge înainte", este mesajul transmis de Mădălina Ghenea, în mediul online.

Cei doi s-au afișat destul de mult anul trecut împreună, Mădălina Ghenea fiind surprinsă în tribune la aproape toate turneele jucătorului de tenis. De altfel, românca și-a petrecut ziua de naștere, în 8 august, atunci când a împlinit 36 de ani, alături de tenisman. 


(Sursa foto: Instagram)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!