Zeci de poliţişti şi jandarmi din Bihor, Cluj şi Timişoara au descins joia trecută la 46 de adrese din Salonta, alte 5 percheziţii fiind desfăşurate concomitent în Oradea.

Ancheta vizează înşelăciuni şi şantaje ale unei grupări profilate pe obţinerea ilegală a unor imobile, explica o zi mai târziu un comunicat al Poliţiei Bihor, dar ulterior s-a aflat că era vorba inclusiv de un cunoscut avocat şi de doi notari din Salonta.

Cercetările în acest caz au fost declanşate după o anchetă jurnalistică a BIHOREANULUI din urmă cu trei ani.

La "vânătoare" de victime

Coordonate de un procuror al Parchetului Curţii de Apel Oradea, percheziţiile s-au derulat la mai multe locuinţe, la 3 sedii de firme şi la cabinetele avocatului Sallak Ştefan şi ale notarilor publici Szász Dénes, Ion Giurgincă (Salonta) şi Cornel Gârba (Oradea).

În total, au fost 51 de percheziţii, informa vineri Biroul de Presă al Poliţiei, în ele fiind implicaţi poliţişti ai Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, Cluj şi Timişoara, din mai multe servicii ale Poliţiei Bihor, jandarmi şi specialişti ai Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale a Poliţiei.

Acţiunea a privit destructurarea unei bande bănuite de şantaj, cămătărie şi înşelăciune care acţiona în Salonta încă din 2017. Escrocii vânau persoane aflate în situaţii materiale delicate, dar cu proprietăţi imobiliare. "Prin înşelăciune, şantaj, violenţă ori acordarea de împrumuturi cu dobândă mascată, le-ar fi pretins să semneze actele de transfer ale imobilelor deţinute în favoarea membrilor grupării sau a persoanelor din anturajul acestora", spun anchetatorii, care au identificat 11 persoane implicate.

BIHOREANUL a aflat că între suspecţi se numără şi trei VIP-uri salontane: avocatul Sallak Ştefan şi doi dintre notarii percheziţionaţi, Szász Dénes şi Ion Giurgincă, plus doi interlopi multirecidivişti, Fehér László şi Farkas Lóránd, toţi implicaţi în afaceri imobiliare dubioase.

Sesizaţi din BIHOREANUL

Gyulai Sándor, consilier local, victimă escroci imobiliari SalontaDe altfel, conform surselor din anchetă, cercetările au pornit după o investigaţie a BIHOREANULUI, care în 2018 dezvăluise păţaniile unor salontani rămaşi fără case şi bani sau ajunşi datori după ce au fost păcăliţi tocmai de reţeaua avocatului Sallak. Între victime era şi un fost consilier UDMR din Salonta, Gyulai Sándor (foto), executat silit pentru că nu a plătit chirie pentru... propriul său apartament.

Avocatul, spunea victima, s-ar fi oferit să-i cumpere locuinţa şi l-ar fi convins să semneze o promisiune de vânzare, dar şi un contract prin care după finalizarea tranzacţiei devenea chiriaş. Atât doar că apartamentul era şi al copiilor lui Gyulai, care moşteniseră partea mamei decedate, iar în casă încă trăia vechea proprietară, o octogenară care avea drept de uzufruct viager. Pentru vânzare ar fi fost nevoie de acordul unui curator care reprezintă interesele minorilor şi pe ale vârstnicilor, iar acesta a respins ideea. Prin urmare, tranzacţia a picat.

Totuşi, Sallak nu s-a lăsat: a încercat de trei ori să înscrie promisiunea de vânzare în CF, iar pentru că nu a reuşit, în final a înregistrat contractul de închiriere la Finanţe şi după câteva luni a cerut executarea silită a lui Gyulai, pentru neplata chiriei.

Acelaşi apartament, altă manevră

Fehér László, membru reţea escroci imobiliari SalontaÎn paralel cu avocatul, Fehér László (foto), cel care i-a intermediat afacerea cu apartamentul, a făcut propria combinaţie, vânzând aceeaşi locuinţă unei tinere familii. Ca să le-o poată arăta tinerilor, bărbatul a păcălit-o pe bătrâna din casă că era voluntar Caritas şi îi aducea ajutoare, punându-i în braţe două pungi cu mâncare. În contul casei lui Gyulai, Fehér a încasat 10.000 euro, escrocheria fiind descoperită când victimele au ajuns la notar şi, în locul unui contract de vânzare-cumpărare, li s-a pus în faţă unul de împrumut.

Înşelăciunea a fost reclamată la Poliţia Salonta, escrocul fiind trimis în judecată în 2019 şi condamnat anul acesta în aprilie, printr-o sentinţă încă nedefinitivă a Judecătoriei Salonta, la 1 an şi 2 luni de detenţie şi returnarea pagubei.

Avocatul şi cetăţenia

Farkas Lóránd, membru reţea escroci imobiliariMembrii grupării, după cum a dezvăluit BIHOREANUL, mai aveau pe conştiinţă şi un bătrân croitor, Türkösi Alexandru. Înşelăciunea a comis-o Farkas Lóránd (foto), care l-a păcălit că-i rezolvă dubla cetăţenie şi un loc de muncă în Ungaria. Pentru mai multă credibilitate, întrevederea a avut loc în cabinetul avocatului Sallak, unde Farkas i-a şi luat lui Türkösi o copie după actul de identitate şi cele de deces ale părinţilor. Cu documentele respective, l-a lăsat fără casa părintească!

"M-a îmbătat şi m-a dus la notar zicând că semnez pentru cetăţenie. Când acolo, am semnat pentru vânzarea casei", a povestit Türkösi reporterului. Pentru că nu vorbeşte şi nu scrie bine româneşte, omul a făcut o reclamaţie pe care procurorii i-au respins-o pe considerente de redactare, fără să-l asculte. Ulterior, cu ajutorul unui alt avocat, Türkösi a făcut o nouă plângere împotriva lui Farkas, pentru înşelăciune, dar dosarul a fost clasat în luna ianuarie a acestui an, în timp ce procesul civil pentru anularea vânzării încă se judecă la Salonta.

Viaţa bate filmul

Cercetările ulterioare au scos la iveală alte cazuri şocante. Un zidar, Kis Attila, a fost păcălit că poate obţine o lucrare de 200.000 lire sterline cu o echipă de trei meseriaşi, dar era nevoie de scule, iar cheltuielile s-ar fi ridicat la 6-7.000 euro de persoană. Cum Kis s-a plâns că nu are bani, i s-a oferit un împrumut cu garanţie imobiliară, chit că locuinţa nu era toată a lui.

Apoi, omul a fost urcat în avion împreună cu trei membri ai grupării, care l-au abandonat într-un hotel, fără bani şi acte. A reuşit să se întoarcă în România abia după 2 luni, unde îl aştepta alt bai: casa lăsată gaj i-a fost vândută. Evident, artizanii afacerii nu i-au mai răspuns la telefon, motiv pentru care el a ajuns să stea cu chirie într-un sat de lângă Salonta.

Avocatul Sallak Ştefan, membru reţea escroci imobiliariŞi asta nu e tot. Avocatul Sallak Ştefan (foto), suspectat că dădea bani cu camătă luând gaj casele datornicilor, este acuzat că a lăsat fără locuinţă şi o clientă pe care apoi a "cazat-o" într-o baracă de la marginea oraşului ce-i aparţine tot lui. Nu gratis, căci victima, deşi supravieţuieşte din ajutor social, trebuie să-i dea lunar 200 de lei chirie!

Unui alt salontan, avocatul i-a dat cu camătă 5.000 euro, cu o dobândă de 1.500 euro, urcată apoi la 7.000 euro, până debitorul a ajuns să se împrumute de la rude ca să nu rămână sub cerul liber.

De negăsit

Căutaţi de BIHOREANUL, avocatul Sallak a refuzat să facă declaraţii, susţinând că e ocupat, iar notarii puşi sub urmărire penală, Szász Dénes şi Ion Giurgincă, nu au fost de găsit. Telefoanele mobile le erau închise, iar la cabinetele notariale n-a răspuns nimeni.

Cert e că ancheta continuă, pentru ca oamenii legii să inventarieze şi să analizeze documentele ridicate, să audieze alţi martori şi victime ale grupării, nefiind exclus, deci, nici ca lista suspecţilor să se mărească...


ATENŢIE LA NOTAR!
"Pe faţa cui scrie că-i şantajat?"

Notarul orădean Cornel Gârba, vizat şi el de acţiunea de joi a poliţiştilor, care însă nu i-au adus până acum nicio învinuire, susţine că în cazul său anchetatorii au căutat trei contracte de vânzare-cumpărare încheiate în trei ani diferiţi şi între diferite persoane din zona Salonta. Nici vânzătorii nu erau aceiaşi, nici cumpărătorii", spune Gârba.

Acesta afirmă că e căutat de oameni din zonă fiindcă a avut cabinet în urbe până în 2005. "Mă cunosc şi au încredere în mine pentru că n-am făcut prostii", zice notarul, care nu vede cu ochi buni suspiciunile privindu-i pe colegii săi. "Situaţia e o pată pe obrazul notarilor".

Pe de altă parte, notarul consideră că oamenii ar trebui să fie foarte atenţi când încheie contracte: "Dacă părţile sunt prezente şi actele în regulă, iar nimeni nu spune nimic, noi de unde să ştim că pot fi înşelăciuni şi şantaje? Pe faţa cui scrie că-i şantajat când intră în biroul notarului?".

Gârba atenţionează că notarul nu poate interveni nici dacă preţul de vânzare este mult sub valoarea pieţei, semn că tranzacţia e cu "cântec". "Preţul e un atribut al părţilor. Dacă cineva vrea să vândă cu 10.000 euro un imobil care valorează 50.000, pot eu să-l opresc?", zice notarul.