Retailerul Auchan și-a făcut din timp temele pentru implementarea Sistemului Garanție-Returnare, obligatoriu din 30 noiembrie pentru ambalajele de băuturi. În magazinele din acest lanț, inclusiv în cel din Oradea, clienții pot returna de-acum atât ambalaje pentru care plătesc garanția de 50 de bani, cât și pe cele care nu au această cerință, primind la schimb aceeași bonificație.

32 de milioane de ambalaje colectate și recompensate

Ca să-i obișnuiască pe clienții săi cu regulile SGR, încă din aprilie magazinele Auchan au introdus aparate specifice pentru colectarea ambalajelor de băuturi (RVM – reverse vending machine), oferind clienților o bonificație de 50 de bani pe ambalaj, sub formă de tichet valoric, acordat în baza cardului de fidelitate MyCLUB Auchan.

Auchan a fost primul retailer care a oferit o recompensă pentru ambalaje, iar inițiativa s-a dovedit a fi una de succes: magazinele din toată țara au colectat 32 de milioane de ambalaje!

„Practic, Sistemul de Garanție-Returnare funcționează la noi de peste 7 luni datorită unui efort comun al tuturor echipelor noastre, cărora le mulțumim pe această cale pentru implicarea exemplară de care au dat dovadă, dar și clienților Auchan, care au fost deosebit de receptivi în a adopta un comportament de consum responsabil. Ne bucurăm că aceștia au înțeles importanța reciclării, contribuind la startul celui mai mare proiect de economie circulară din România. Astfel, la nivel național, am colectat deja, până în prezent, un număr impresionant de 32 de milioane de ambalaje, investind peste 16 milioane de lei în recompensele oferite pentru reciclare, alături de partenerii noștri. Felicităm RetuRO și toate asociațiile implicate în acest demers esențial pentru mediul înconjurător pentru toată munca depusă și, de asemenea, Ministerul Mediului, pentru inițiativa extraordinară. Contăm și de acum înainte pe nivelul ridicat de responsabilitate al clienților noștri, pe care îi încurajăm să recicleze în număr cât mai mare”, a declarat Corina Dospinoiu, Director Sustenabilitate Auchan Retail România. 

În paralel

Cum SGR s-a lansat oficial pe 30 noiembrie, retailerul a asigurat și infrastructura necesară colectării și returnării garanției pentru ambalajele de băuturi însemnate cu logo-ul „Ambalaj cu Garanție” și care de-acum înainte vor începe să apară la rafturi.

Mai precis, în magazinele Auchan au apărut și aparatele dedicate ambalajelor înregistrate în SGR, care vor funcționa în paralel cu cele cu care clienții deja s-au obișnuit, dedicate ambalajelor care nu au necesitat plata unei garanții și pentru care Auchan va plăti în continuare bonificația.

Retailerul mai anunță că, indiferent de locul unde au fost achiziționate băuturile, ambalajele pot fi returnate în punctele de reciclare anume amenajate în magazinele Auchan din Oradea, Baia Mare, Brașov Coresi, Vitan, Drumul Taberei, Berceni, Cluj Iulius, Cluj Iris, Constanța Sud, Constanța Nord, Craiovița, Craiova Electroputere, Pitești Găvana, Târgu Mureș Nord, Târgu Mureș Sud, Timișoara Nord, Timișoara Iulius și Timișoara Sud.

„Pentru ambalajele cu simbolul Ambalaj cu Garanție, vor fi acordați, în primă fază, 50 de bani per ambalaj direct prin tichetul emis de aparate și care poate fi utilizat la cumpărături în orice magazin Auchan (cu excepția magazinelor din stațiile Petrom). Pe măsură ce vor intra în magazine produsele cu simbolul Ambalaj cu Garanție, garanția în bani va fi returnată clienților, iar în paralel, vor continua campaniile cu beneficii prin cardul de fidelitate MyCLUB Auchan pentru cei care reciclează ambalaje fără simbolul specific, conform informațiilor și regulamentelor publicate de comerciant”, a transmis retailerul.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!