Toate magazinele "Totul la 15 lei" din ţară, inclusiv cele din Bihor, au fost verificate, joi, de echipaje formate din inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi ofiţeri din cadrul Poliţiei Capitalei într-o amplă operaţiune coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

În total, echipajele, aflate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au efectuat 205 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Olt, Prahova, Suceava,Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vrancea. 

Acţiunea a fost declanşată într-o anchetă deschisă pentru fapte de evaziune fiscală în care sunt urmărite penal 75 de persoane şi mai multe societăţi comerciale.

"Din probatoriul administrat au rezultat indicii temeinice că, în perioada 1 ianuarie 2014 – 31 octombrie 2015, reprezentanţii unor societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti şi în judeţul Ilfov şi cu puncte de lucru deschise în mai multe judeţe din ţară, s-au sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Astfel, aceştia fie au omis înregistrarea contabilă şi declararea fiscală a tuturor veniturilor încasate în urma comercializării de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, fie au înregistrat în contabilitate şi au declarat achiziţii ce nu reflectă operaţiuni reale", se precizează într-un comunicat al Poliţiei Române.

Potrivit informării, în dosar sunt urmărite penal 75 persoane, unele dintre acestea fiind ridicate, joi, pentru audieri care s-au derulat la sediul Poliţiei capitalei.

Prejudiciul total adus bugetului de stat este în valoare de aproximativ 6.000.000 lei.

Operaţiunea a fost sprijinită de Direcţia Generală Antifraudă şi a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor Bucureşti, din cadrul Poliţiei Bucureşti.