În ultimul weekend înainte ca accesul în centrele comerciale, instituţiile publice şi restaurantele din toată ţara să fie condiţionat de prezentarea certificatului Covid-19, mulţi bihoreni s-au dus spre centrele de vaccinare.

În Oradea, la centrul din Piaţa Emanuil Gojdu, sâmbătă până la ora prânzului s-au imunizat câteva sute de persoane, iar alte câteva zeci stăteau la coadă. Ca să câştige timp, personalul medical le-au lăsat afară formularele pe care trebuie să le dea medicilor şi oamenii se aplecau pe capotele maşinilor, ca să le completeze.

Constrânşi de şefi sau de restricţii

Majoritatea celor prezenți au mărturisit că se vaccinează nu de frica îmbolnăvirii, ci din cauza restricţiilor impuse de Guvern. „Am venit să mă vaccinez, pentru că nu mai pot să intru în mall, în localuri, nicăieri”, a mărturisit o tânără, care stătea la coadă la vaccinul Pfizer.

Un băiat care o însoţea s-a vaccinat în urmă cu o săptămână, tot din cauza restricţiilor, dar cu vaccinul Johnson&Johnson. „M-am vaccinat ca să pot ieşi seara, cu Johnson, să nu mai trebuiască să aştept”, a declarat el. Serul Johnson&Johnson este în doză unică, aşa că, după ce primeşte acest vaccin, persoana poate imediat să îşi descarce certificatul Covid-19, „paşaportul” de acces în zone restricţionate.

Şi alţii au spus exact la fel: interdicţiile de acces în diverse locuri, fără dovada vaccinării, au fost mai convingătoare decât sfaturile medicilor.

Alţii au fost constrânşi de şefi să facă pasul. „Eu nu mă vaccinez, am venit cu soţul. Lui îi cere la serviciu să fie vaccinat”, a declarat o femeie. Şomeră de peste un an, ea a mărturisit că se teme de efectele vaccinului şi de aceea nu se imunizează.

Majoritatea celor care sâmbătă la prânz se prezentaseră la centrul de vaccinare erau persoane până în 50 de ani. În plus, în continuare, la centrele de vaccinare merg şi bihorenii care au nevoie de a treia doză de vaccin, aşa-numita doză booster, cu serul Pfizer ori Moderna.

Într-un centru, cât în tot judeţul!

Dr. Marius Ţundrea, coordonatorul centrului de vaccinare din Piaţa Emanuil Gojdu, a declarat BIHOREANULUI că numărul bihorenilor care au cerut să fie imunizaţi a crescut semnificativ. „Faţă de luna trecută, când aveam în medie zilnică circa 200 de vaccinări, am ajuns ieri (n.r. vineri) la 1.650. Tendinţa este spre creştere şi de aceea am mobilizat şi o echipă de vaccinare la centrul comercial Auchan. Sperăm că în sfârşit lumea a înţeles că vaccinul este important şi, dacă tot ne considerăm europeni, ne vom comporta ca ei”, a declarat medicul.

Practic, într-o singură zi, la centrul de vaccinare de lângă Parcul 1 Decembrie s-au vaccinat mai mulţi bihoreni decât au făcut-o duminica trecută în tot judeţul! Potrivit datelor oficiale, pe 17 octombrie în Bihor s-au imunizat anti-Covid 1.114 persoane.

Dr. Ţundrea a mai spus că cel puţin jumătate din cei care aleg acum să se vaccineze optează pentru serul Johnson & Johnson. „În principal tinerii îl preferă, dar nu numai, pentru că obţin mult mai repede certificatul, din cauza lipsei rapelului”, a spus medicul.

În perioada următoare, în Oradea ar putea să se mai deschidă noi centre de vaccinare, tocmai pentru că au crescut şi solicitările ctățenilor.