Tinerii sportivi de la LPS Bihorul din Oradea au obţinut rezultate frumoase la întrecerile Campionatului European Școlar destinat sporturilor de luptă, care se desfășoară între 10 și 17 iulie, la Bucureşti.
Reprezentanţii clubului orădean s-au situat de cinci ori pe podium la întrecerile de lupte greco-romane, reuşind să cucerească trei locuri II şi două locuri III.
Pe treapta a doua a podiumului de premiere s-au situat: Alexandru Ghib, în cadrul categoriei 51 kg, Florin Beldea, la 60 kg şi Sergiu Pop, la categoria 71 kg.
Medaliile de bronz, după ce s-au clasat pe locul III, le-au obţinut: Nicolas Beldea, la categoria 51 kg şi Vlad Trip, la 65 kg.

De asemenea, sportivul Eugen Popa, legitimat și el la secţia de lupte, dar pregătit de Alexandru Ianțoc la C.S. Titan Fight, a participat la kempo la categoria 95 kg, unde s-a situat pe primul loc la Full Kempo și Submision.
„Mulțumim sponsorilor și părinților pentru eforturile și sprijinul acordat, și nu în ultimul rând d-lui director Lucian Stance pentru susținerea și condițiile oferite secției de lupte. După un prim sezon bogat în competiții și rezultate bune, pentru sportivi secției de lupte urmează o binemeritată vacanță”, a transmis antrenorul Nelu Sandu Pop, liderul secţiei de lupte de la LPS Bihorul.
