Firma Transilvania a scăpat ieftin. Poliţia Locală a aplicat vineri o amendă de 1.000 lei, minimul permis de lege, firmei magnaţilor de la Rieni, pentru lucrările neautorizate efectuate la clădirea monument din strada Teatrului 2.

"În urma verificărilor făcute în teren, amenda aplicată a fost de 1.000 lei. S-a constatat că lucrările efectuate aici, precum dezafectarea lambriurilor şi refacerea unor tencuieli, nu au afectat structura de rezistenţă a imobilului", a declarat pentru BIHOREANUL comisarul şef, Alexandru Laza, comandantul Poliţiei Locale.

Spre comparaţie, o firmă de publicitate orădeană a fost amendată, recent, de aceeaşi instituţie, cu 5.000 lei numai pentru faptul că nu ar fi afişat mesaje publicitare pe întreaga suprafaţă a panoului, după opinia - oricum, eronată - a poliţiştilor locali.

În paralel cu sancţiunea aplicată, reprezentanţii municipalităţii au dispus sistarea lucrărilor până la intrarea în legalitate. "În cursul zilei de vineri reprezentanţii firmei au depus Certificatul de Urbanism pentru intrarea în legalitate, dar lucrările vor putea fi reluate abia după obţinerea avizelor de la Ministerul Culturii. Proprietarii au spus că vor să aducă pictura de pe tavanul restaurantului la starea iniţială şi să aleagă cea mai bună soluţie pentru înlocuirea pardoselii, care a fost înlocuită pe vremea comunismului", a precizat Adriana Lipoveanu, şeful Direcţiei de Urbanism.

Potrivit directoarei, proprietarii clădirii vor să înlăture amenajările parazitare făcute de-a lungul timpului. "Am înţeles că intenţionează demolarea lifului, care a fost adăugat ulterior şi nu este cu grilaj metalic, aşa cum vedem la palatul Moskovits sau Apollo, să restructureze spaţiul auxiliar, să modernizeze bucătăria şi să reabiliteze reţeaua de apă şi canal", a spus Adriana Lipoveanu.

Intervenţiile, care urmăresc dublarea capacităţii sălii la 400 de persoane, vor putea fi făcute doar în baza unei expertize tehnice efectuate de un expert agreat de Ministerul Culturii.

Reprezentanţii municipalităţii au început să verifice legalitatea lucrărilor de la Restaurantul Transilvania abia în cursul săptămânii trecute, după sesizări făcute de BIHOREANUL, dar nu au reuşit să intre în clădirea proprietate privată, decât în cursul zilei de joi. Săptămâna trecută angajaţii firmei au refuzat până şi să înregistreze o adresă prin care Primăria anunţa un control la faţa locului, fapt pentru care municipalitatea a trebuit să trimită adresa prin Poştă.

Echipa de control condusă de primarul Ilie Bolojan a fost întâmpinată joi şi condusă prin clădire de însuşi preşedintele grupului de firme "Transilvania", Ioan Micula, despre care se spune că şi-ar dori urgentarea lucrărilor astfel încât restaurantul să fie reamenajat înainte de luna iulie pentru a putea găzdui nunta fiicei sale mai mari.

Citiţi pe această temă şi articolele:

Transilvania sub asediu! Ioan Micula amenajează în secret şi fără autorizaţie un monument istoric pentru nunta fiicei sale (FOTO)

"Dojeniţi" de Bolojan. Fraţii Micula vor fi amendaţi pentru intervenţiile neautorizate de la restaurantul Transilvania