Primăria Oradea supune dezbaterii publice, vineri, de la ora 15, proiectul modificat al Regulamentului privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate.

Potrivit proiectului de regulament, în centrul istoric, precum şi la blocurile din strada Sovata, areal denumit Zona de publicitate restrânsă, sunt interzise firmele luminoase cu leduri.

În plus, regulamentul impune ca umbelele, copertinele, marchizele, parasolarele şi alte structuri amplasate pentru protecţia vitrinelor să fie colorate în nuanţe deschise şi fără însemne publicitare de niciun fel.

La fel, pe faţadele imobilelor din această zonă se interzice amplasarea alături de firme a unor reclame la diferite branduri de cafea, bere şi altele.

Se interzice!

Regulamentul interzice și amplasarea mijloacelor de publicitate pe faţadele clădirilor dacă sunt prevăzute cu încrustaţii decorative iar prin amplasarea lor se distorsionează imaginea acestora. Fac excepţie doar firmele care anunţă activitatea ce se desfăşoară în interiorul clădirii.

La fel, sunt interzise mijloacele publicitare în incinta şi pe elementele de împrejmuire a cimitirelor, lăcaşurilor de cult, troiţelor, scuarurilor, parcurilor şi grădinilor publice, pe împrejmuirile imobilelor şi la mai puţin de 50 metri de intersecţiile semaforizate.

Proiectul Primăriei mai interzice amplasarea mijloacelor de publicitate cu lumină pulsatorie, intermitentă şi a ecranelor publicitare şi prevede că în cazul mijloacelor publicitare cu lumină constantă intensitatea luminii va fi reglată astfel încât să nu deranjeze.

În caz contrar funcţionarea lor va fi întreruptă între orele 20 - 08.

Doar cu studiu de faţadă

În situaţia în care clădirea clădirea intră în proces de reabilitare a faţadei, reamplasarea semnalisticii se va face după finalizarea lucrărilor de reabilitare, în baza unui studiu de faţadă.

Studiul este parte integrantă din documentaţia tehnică de autorizare a lucrarilor de reabilitare şi trebuie avizat în cadrul sedinţelor CMUAT în baza unei documentaţii tehnice întocmită de arhitect cu drept de semnătură, eventual în colaborare cu designer atestat.

Pentru semnalistica reamplasată fără respectarea condiţiilor menţionate, primarul va dispune desfiinţarea, pe cale administrativă, indiferent de categoria de proprietate pe care este amplasată, fără a se emite autorizaţii de desfiinţare şi fără sesizarea instanţelor de judecată.