Numărul accidentelor rutiere grave înregistrate în județul Bihor în primele 6 luni ale acestui an este mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut, a declarat șeful Poliției județene, chestorul Alin Haniș, subliniind că și numărul victimelor este în scădere.

Pe de altă parte, ofițerul a afirmat că problema controversatelor teste pentru depistarea șoferilor sub influența drogurilor este mai puțin pregnantă în Bihor, de vreme ce 85% dintre rezultatele pozitive stabilite prin testarea cu dispozitive Drager, în trafic, au fost confirmate de analizele probelor biologice efectuate de medicii legiști.

Cauzele accidentelor

„Activitățile desfășurate de polițiștii rutieri din Bihor în primul semestru al anului au avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, creșterea disciplinei în trafic, îmbunătățirea fluenței și siguranței acestuia”, a spus șeful IPJ Bihor, într-o conferință de presă susținută marți pentru a prezenta rezultatele evaluării activității instituției pe prima jumătate a acestui an.

Primul aspect scos în evidență de chestorul Alin Haniș este că „au fost identificați toți conducătorii auto care au părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției”.

În ce privește cauzele accidentelor, a spus șeful Poliției Bihor, acestea au fost, în ordinea frecvenței, viteza neadaptată la condițiile de drum, neacordarea priorității de trecere vehiculelor, dar și pietonilor, conducerea fără permis și abaterile comise de bicicliști.

Mai puține evenimente rutiere

Potrivit chestorului Haniș, în primele 6 luni ale anului s-a înregistrat o scădere cu 20,96% a numărului accidentelor grave comparativ cu primul semestru al anului precedent (de la 62 la 49), precum și o scădere cu 31,57% a numărului persoanelor grav rănite în accidente (de la 57 la 39).

De asemenea, numărul persoanelor decedate ca urmare a unor accidente rutier a scăzut cu 6,25%, de la 16 la 15, în același interval.

Peste 16.000 de sancțiuni

Din ianuarie până în ultima zi a lunii iunie, polițiștii rutieri din Bihor au soluționat 551 dosare penale și au fost dispuse măsuri preventive față de 40 de persoane.

Agenții Poliției Rutiere au aplicat 16.507 sancțiuni contravenționale, din care 7.438 pentru depășirea limitelor legale de viteză, 751 pentru indisciplina pietonilor și 1.111 pentru abateri comise de bicicliști, 7.207 sancțiuni fiind aplicate pentru alte abateri.

Zeci de mii de etiloteste și drug-teste

În ce privește consumul de alcool și de substanțe interzise de către șoferi, șeful Poliției județene a arătat că în primele 6 luni ale anului polițiștii de la Rutieră și de la Ordine Publică au efectuat 55.682 testări pentru depistarea consumului de alcool și 879 pentru depistarea consumului de droguri.

Șoferilor găsiți sub influența alcoolului le-au fost întocmite 78 dosare penale, iar celor care au condus sub influența substanțelor psihoactive 50 dosare. Potrivit chestorului Haniș, 85% dintre rezultatele pozitive stabilite cu ocazia testărilor în trafic cu dispozitive Dräger pentru depistarea consumului de droguri au fost confirmate prin analize chimice efectuate de specialiștii de la Medicină Legală.

„E mult de discutat dacă aparatele dau sau nu erori, noi facem tot posibilul ca cetățenii să nu rămână nemotivat fără permise”, a spus ofițerul, adăugând, ca răspuns la întrebarea BIHOREANULUI dacă dispozitivele sunt de încredere, că „din punctul meu de vedere sunt în regulă”.

„Drogurile se schimbă foarte mult, dar și noi, și Medicina Legală ne străduim să fim în pas cu ei. Trebuie să luăm măsuri ca persoanele sub influența substanțelor psihoactive să nu circule foarte mult pe drumurile publice și nimeni din Poliție nu-și dorește să încalce drepturile cetățenilor”, a mai spus șeful Poliției, dând asigurări că obiectivul polițiștilor este să-i țină departe de volan pe consumatorii de droguri, nu de medicamente care par droguri.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!