Cu ocazia Zilei Europei, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor au organizat luni în Parcul IC Brătianu ediţia din acest an a Crosului "Tineretului Pro Europa".

Competiţia, care s-a desfăşurat sub egida Programului Naţional "Sportul pentru toţi", a reunit la start 104 concurenţi de la şcolile şi liceele din judeţul Bihor.

"Nu ştiu ce s-a întîmplat, de această dată am avut mai puţini concurenţi ca altă dată. Spre exemplu, anul trecut au participat peste 200", a declarat Iosif Korodi, inspector de specialitate în cadrul DJTS Bihor, unul dintre organizatorii concursului, surprins de numărul redus de concurenţi la ediâia din acest an.

Întrecerile au cuprins 12 probe, 6 la fete şi 6 la băieţi.

În mare parte, podiumul probelor a fost dominat de reprezentanţii şlcolilor orădene, iar la categoriile mari, reprezentând clasele IX-XII, cei care au dominat au fost reprezentanţii Colegiului Tehnic Mihai Viteazul tot din Oradea.


Iată rezultatele înregistrate la ediţia din acest an a Crosului "Tineretului Pro Europa":

Clasa pregătitoare  fete :

Locul I   - Micaci Cristina (Şc. Gen. 16 Oradea)

Locul II -  Buta Sonia  (Şc.  Dacia)

Locul III  - Ungur Izabela   (Grădiniţa 17)

Clasa pregătitoare  băieţi :

Locul I  -  Tautu Tudor  (Şc. Octavian Goga)

Locul II - Bala Mario  (Şc. Nicolae Bălcescu)

Locul III  - Igna Remus   (Şc. Nicolae Bălcescu)

Clasele  I-II fete:

Locul I  - Ungur Giulia   (Şc. Gen. 16)

Locul II - Mezosi Petra (Şc. Gen. 16)

Locul III  - Copos Darina  (Şc. Gen. Oltea Doamna)

Clasele  I-II băieţi:

Locul I  - Cociuba Denis  (Şc.  L.T. P . Betel)

Locul II -  Vesa Florin (Şc. Gurbediu)

Locul III  - Marian Mateaş  (Şc. L.T. P . Betel)

Clasele  III-IV  fete:

Locul I  - Szatmari Boglarka  (Şc. Gim. Tărian)

Locul II - Popa Ioana (Şc. Gim. Pietroasa)

Locul III - Hegeduş Ştefania  (CN Mihai Eminescu)

Clasele  III-IV  băieţi:

Locul I  - Covaciu Florin (Şc. Gim. Tăşad)

Locul II  - Dubei Levitoni  (Şc. L.T. P . Betel)

Locul III - Bud Emanuel  (Şc. L.T. P . Betel)

Clasele  V-VI  fete:

Locul I  - Barcui Ellen  (Şc. Gen. Sânmartin)

Locul II - Ilyes Daiana  (LPS Bihorul)

Locul III  - Coita Denisa  (Şc. Gen. 16)

Clasele  V-VI  băieţi:

Locul I  - Fanduli Mark  (Şc. Gim. Szaksvai)

Locul II  - Manea Claudiu  (Şc. Nicolae Bălcescu)

Loc III - Kovacs Szabolcs  (Şc. Gen. 16)

Clasele  VII-VIII  fete:

Locul I - Petra Samanta (LPS Bihorul)

Locul II  - Lup Cristina (Şc. Gim. 11)

Locul III  - Haşegan Miruna (Şc. CN Mihai Eminescu)

Clasele  VII-VIII  băieţi:

Locul I  - Hebristean Alexandru   (Liceul Ortodox)

Locul II  - Tintas Darius (Şc. Gim. Ciuhoi) 

Locul III - Urs Richard  (L.T. P . Betel)

Clasele IX-XII  fete:

Locul I  - Toma Rebeca   (CT Mihai Viteazul)

Locul II -  Dan Romina  (CT Mihai Viteazul)

Locul III - Toma  Ligia   (CT Mihai Viteazul)

Clasele IX-XII  băieţi:

Locul I  - Lincar Răzvan  (CT Mihai Viteazul)

Locul II - Catona Daniel   (Lic. Traian Vuia)

Locul III - Tiuşdea Gabriel  (CT Mihai Viteazul)