Consiliul Local a hotărât joi majorarea cu 3,5% a chiriilor, redevenţelor şi a altor categorii de creanţe încasate de Administraţia Imobiliară Oradea. Măsura reprezintă actualizarea acestora cu rata inflaţiei pe ultimul an şi va fi urmată în ianuarie 2014 de o hotărâre similară.

Creşterea de 3,5% se va reflecta printre altele în tarifele de închirire a spaţiilor comerciale, de prestări servicii şi a cabinetelor medicale, în chiriile locuinţelor Primăriei cu excepţia locuinţelor fond de stat şi a locuinţelor ANL, în chiriile şi concesionările de terenuri, în redevenţele minime prevăzute în contractele de concesiune şi în ratele prin care bugetul local îşi recuperează cheltuielile cu reparaţiile făcute la imobilele în care oraşul este coproprietar.

AIO administrează în prezent 990 de locuinţe din fondul de stat, 196 locuinţe ANL, 108 locuinţe din fondul municipal, 164 de locuri în cămine, 263 de spaţii cu altă destinaţie şi 20 de cabinete medicale.