Claudia Munteanu, din Popeşti, a depus la Direcţia de Sănătate Publică Bihor, în cursul zilei de joi, o sesizare în care acuză de neglijenţă o doctoriţă de la Spitalul Municipal din Oradea, care ar fi refuzat investigarea RMN a fiicei sale, aflată în comă cu diagnosticul de meningo-encefalită acută, după ce a fost plimbată între mai mulţi medici din Popeşti, Marghita şi Oradea.

De la o durere de cap

"Mama adolescentei ne-a sesizat că în data de 11 octombrie, fiica sa, care acuza dureri de cap, a fost văzută de medicul de familie din Popeşti, doamna doctor Bocea Minerva. Trimisă la Spitalul din oraşul Marghita, tinerei i s-a dat un tratament pe trei zile că ar avea, cum spune mama, o problemă cu fierea. După alte trei zile, a fost nevoită să cheme din nou ambulanţa, pentru că starea de rău i s-a agravat", a declarat vineri, pentru BIHOREANUL, şeful DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă.

Potrivit acesteia, medicul de familie din Popeşti a trimis pacienta din nou la Marghita, iar de aici a fost trimisă la Oradea, la secţia de boli infecţioase a Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu. Aici, fetei i-a fost făcută o puncţie în urma căreia medicii au concluzionat că tânăra avea o meningo-encefalită acută, adică o inflamaţie a meningelor spinale, cu afectarea encefalului.

"La data de 22 octombrie, tinerei i s-a făcut o investigaţie cu computerul tomograf, care a confirmat diagnosticul, iar în 29 octombrie pacienta a căzut în inconştienţă, motiv pentru care a fost trimisă din nou la Spitalul Municipal, la secţia ATI, unde a intrat în comă după câteva ore", a mai spus directorul DSP Bihor, Daniela Rahotă.

Aceasta a afirmat că mama tinerei din Popeşti "nu acuză pe cineva anume, ci cere să i se dea explicaţii privind motivul pentru care copilul a fost diagnosticat târziu". "Noi nu am primit o reclamaţie sau o plângere, ci o sesizare, în care ni se spune că "aceasta este declaraţia unei mame disperate care vă cere ajutorul", şi ca atare am dispus întrunirea comisiei de malpraxis a Direcţiei, pentru a studia acest caz", a mai spus Rahotă.

"N-am dus plicul"

Mama tinerei, Claudia Munteanu, susţine însă că este nemulţumită de atitudinea unui medic de la secţia ATI a Spitalului Municipal din Oradea, doctoriţa Dobrescu, care ar fi refuzat să asigure fiicei ei o investigaţie RMN, după ce şi investigaţia CT ar fi decis-o cu întârziere.

"Eu sunt foarte nemulţumită de atitudinea doamnei doctor Dobrescu de la ATI, pentru că nu mi-a dat explicaţii de ce fiicei mele i s-a făcut CT cu întârziere de o săptămână şi de ce nu i s-a făcut RMN", a declarat mama adolescentei.

Femeia mai susţine că atitudinea doctoriţei s-ar datora faptului că nu i-ar fi oferit bani. "Am fost scoasă afară din spital când am cerut explicaţii, poate pentru că nu m-am dus cu plicul. Dar de unde să dau la doctori, că şi eu sunt pensionată pe caz de boală, fiind suferindă de cancer de piele, şi am numai 402 lei pensie", a spus Munteanu.

Aceasta a spus că, sfătuită de "o cunoştinţă", ar fi primit sprijinul managerului spitalului privat Pelican din Oradea pentru o investigare RMN gratuită, însă nu îşi permite să achite spitalizarea în această unitate, care ar costa circa 100 de euro pe zi. "Cineva m-a sfătuit să iau legătura cu domnul doctor Maghiar Doru de la Pelican, care mi-a spus că poate să facă RMN gratuit, dar eu nu am 100 de euro să plătesc apoi pentru fiecare zi de spitalizare la Pelican", a spus Munteanu.

Neglijenţă? Nu la noi!

Contactat, la rându-i, managerul Spitalului Municipal, dr. Ovidiu Laurean Pop, a declarat că acest caz "se prezintă altfel decât l-a prezentat" mama pacientei.

"Mama ne-a spus, la internare, că fetei i-a fost prescris algocalmin de către medicul de familie din Popeşti, apoi a stat acasă, dusă la spitalul din Marghita şi apoi din nou acasă, până când starea ei s-a înrăutăţit foarte tare şi a fost adusă la noi. Evoluţia bolii tinerei, meningo-encefalită acută, a fost foarte rapidă, pe fondul unei imunităţi foarte slabe, dar vă pot asigura că i s-a administrat corect tratamentul pentru diagnosticul pus, i s-a făcut la timp CT-ul, iar RMN-ul despre care se vorbeşte a fost considerat nenecesar de către medicii specialişti peste care eu nu pot să trec. De altfel, la nivelul spitalului s-a constituit o comisie multi-disciplinară, condusă de domnul doctor Ritli Ladislau, formată dintr-un pediatru, un infecţionist şi un neurochirug, care a concluzionat că nu era nevoie de RMN, dat fiind faptul că CT-ul relevă mai bine leziunile suferite. Eu nu pot trece peste specialişti", a declarat managerul Spitalului Municipal.

Potrivit dr. Ovidiu Laurean Pop, starea gravă a tinerei se datorează faptului că, pe fondul imunităţii scăzute, tânăra nu a răspuns pozitiv la tratament.

Pe de altă parte, în momentul când mama pacientei a comunicat medicilor de la Municipal disponibilitatea celor de la Pelican de a-i face totuşi tinerei un RMN, dr. Pop nu s-a opus, ba chiar a asigurat transportul acesteia. "Am spus că dacă aşa doreşte, putem asigura transport specializat la Pelican, dar doamna nu a luat nicio decizie, motivând că nu poate suporta costul spitalizării la spitalul privat", a spus managerul Spitalului Municipal.

Acesta a adăugat că în prezent, tânăra e în comă, fiindu-i afectat grav trunchiul cerebral, unde se află şi centrii de reflexe, astfel încât aceasta "este ţinută în viaţă pe aparate".

Potrivit spuselor şefului Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, comisia de malpraxis a DSP "va studia acest caz în următoarele zile şi, dacă este cazul, săptămâna viitoare vom sesiza Colegiul Medicilor, pentru a stabili o eventuală vinovăţie a personalului medico-sanitar".