Mama vandalului Bogdan Tiponuţ care s-a lăsat filmat de prieteni, joia trecută, în timp ce se dădea cu bicicleta în tramvai şi distrugea un scaun al garniturii s-a prezentat marţi la OTL pentru a acoperi pagubele.

Femeia a plătit societăţii de transport local o amendă de 250 şi contravaloarea pagubelor de 1.110 lei provocate de fiul său.

"Mama, ca orice mamă, ne-a rugat să îl iertăm, că băiatul este diabetic, că a băut o bere... I-am spus că nu avem ce ierta, pentru că pagubele provocate de băiat trebuie acoperite", a declarat BIHOREANUL directorul OTL, Viorel Mircea Pop.

Directorul a spus că doamna Tiponuţ era jenată şi şi-a cerut scuze pentru faptele fiului ei.

OTL a depus luni o reclamaţie la Inspectoratul de Poliţie Bihor în care a cerut identificarea şi pedepsirea vandalului despre care BIHOREANUL a aflat că este Bogdan Tiponuţ, de 18 ani, fost elev la Liceul cu Program Sportiv Bihorul.

Adolescentul nu doar că s-a lăsat filmat de prieteni în timpul vandalizării, dar întâmplarea a fost postată în reţeaua SnapChat de cea care l-a înregistrat.

Filmuleţul a fost distribuit de o elevă de 16 ani a aceleiaşi şcoli care l-a şi întărâtat să comită actul de vandalizare. "Bă, Tiponuţ, rupe scaunele! Hai că poţi! Mai fă o dată! Rupe-l, dă-l dracului!", a spus tânăra.

Înregistrarea a provocat valuri de indignare pe reţelele de socializare cu atât mai mult cu cât tânărul a postat ulterior pe Facebook un mesaj conform căruia nu are niciun regret cu privire la fapta comisă. "Câinii latră, ursul trece", a scris Tiponuţ.

Ulterior, tânărul a mulțumit „din suflet pentru reclama făcută”: „Multumesc din suflet pentru reclama facuta !  M-am vazut la 6 canale TV si in o multime de ziare si pagini de pe facebook ! + aproximativ 300 de cereri de prietenie + multe comentarii facute sunt aiurea (adica sunteti mai redusi mintal decat mine) ???????????? + amenintari, iar pe multi dintre voi va bate vantu dintr-o prate-n alta !!”, a scris el pe Facebook.

Vezi mai jos întreaga scenă!