Reprezentanţii Oradea Civică, organizaţie înfiinţată la începutul anului trecut "pe valul" marilor proteste de după vestita OUG 13, au anunţat marţi că susţin iniţiativa USR de modificare a Constituţiei aşa încât aceasta să interzică accesul în funcţii publice alese al persoanelor condamnate penal pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.

"Vom susţine acţiunea "Fără penali în funcţii publice", inclusiv prin strângerea de semnături. Vrem să contribuim cu 5.000 de semnături", a spus secretarul organizaţiei, Vasile Dumitriu (foto primul din stânga), în timp ce preşedintele Sebastian Duma (foto mijloc) a precizat că "personal voi începe acţiunea la Consiliul Judeţean", pentru a solicita în primul rând semnăturile preşedintelui Pasztor Sandor şi vicepreşedinţilor Ioan Mang şi Traian Bodea, care reprezintă cele trei partide aflate la putere - UDMR, PSD şi ALDE.

"Vrem să ştim dacă sunt oameni care vor să fim o ţară condusă de infractori sau dacă vor să fim o ţară normală. Vom solicita semnăturile domnilor Mang, Pasztor şi Bodea, în primul rând, dar şi ale consilierilor judeţeni. Fără penali în funcţii publice ar trebui să fie un credo pentru toţi cei care ne conduc", a spus Duma.

Iniţiativa a fost lansată de USR şi este sprijinită de numeroase personalităţi publice din România, având ca scop obţinerea a minimum 500.000 de semnături pentru modificarea articolului 37 al Constituţiei, aşa încât acesta să prevadă expres interdicţia candidaturilor persoanelor condamnate la orice funcţii de demnitate publică, atât la nivel local (consilieri locali şi judeţeni, primari, preşedinţi de consilii judeţene), cât şi la nivel central (de deputat, senator şi preşedinte al României).