„Toate fac parte din viaţă. Nu cred că voi pierde, dar nici nu voi suferi aşa cum suferă alţii...". Acesta a fost răspunsul pe care senatorul Ioan Mang l-a dat vineri jurnaliştilor orădeni la întrebarea dacă este pregătit să piardă alegerile pentru funcţia de preşedinte al PSD Bihor.

La scrutin, cel mai probabil, Mang se va confrunta cu fostul deputat şi lider al organizaţiei, Mihai Bar, cel la care a şi făcut aluzie că „suferă" pentru faptul că nu mai deţine şefia filialei.

Ioan Mang a afirmat că, până în acest moment, niciunul dintre membrii PSD Bihor nu şi-a depus oficial candidatura, dar a repetat că, în ceea ce îl priveşte, este hotărât să candideze. De altfel, în urmă cu două săptămâni, Mang a anunţat, tot într-o conferinţă de presă, că va candida la conducerea organizaţiei judeţene, în tandem cu fostul deputat Claudiu Pop, care intenţionează să conducă organizaţia municipală şi pe care, în cazul în care acest lucru se va întâmpla, şi l-ar dori ca prim-vicepreşedinte al filialei judeţene.

Senatorul a precizat că alegerile din partid vor începe săptămâna viitoare prin adunările generale ale celor 50 de organizaţii locale pe care le are PSD în Bihor, urmând ca până la 15 iunie să aibă loc Conferinţa Municipală, iar apoi Conferinţa Judeţeană.

Dat fiind faptul că pentru alegerea preşedintelui PSD Bihor sunt aşteptaţi să voteze 657 de delegaţi ai organizaţiilor locale, Conferinţa Judeţeană va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, „singura unde pot să încapă atâţia oameni", cum a explicat Mang, adăugând: „Data Conferinţei Judeţene va fi stabilită, ca atare, după ce vom găsi o sâmbătă în care sala va fi liberă".