Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, este, începând de miercuri, și ministrul interimar al dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.
Bihoreanul a fost numit prin decret al președintelui Klaus Iohannis, după ce fostul ministru Adrian Veștea a devenit președinte al Consiliului Județean Brașov.
„Final de mandat în fruntea Ministerului Dezvoltării: Cu Dumnezeu și Brătianu înainte! Într-o lume în continuă schimbare, să rămâi fidel propriilor valori și să îți urmezi drumul cu demnitate este un adevărat act de curaj. Este din ce în ce mai greu să găsești echilibrul între agitația din jur și liniștea interioară, dar tocmai această provocare ne definește caracterul și tăria de a merge mai departe”, a anunțat Adrian Veștea, marți, când a demisionat din funcția de ministru.
Marcel Boloș este ministru al finanțelor din 15 iunie 2023, iar anterior a mai fost ministru al fondurilor europene și al cercetării. Mandatul lui ca interimar la Dezvoltare nu va fi unul de durată, însă, dat fiind că românii își vor alege în curând viitorii parlamentari.