Tribunalul Bihor a pronunţat, marţi, în şedinţă publică, sentinţa în cazul Mariei Schutz, fosta patroană a societăţilor Orser Oradea şi Sere Codlea, dispunând condamnarea ei la 12 ani de închisoare cu executare în dosarul în care procurorii DNA au trimis-o în judecată sub acuzaţiile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi bancrută frauduloasă, în formă continuată.

Alături de Schutz, membră marcantă a PSD, au fost condamnaţi la câte 10 ani de închisoare şi Corneliu Popa, fost director general al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), şi Mihai Ciobanu, fost director al Direcţiei Urmărire Contracte din cadrul ADS, care au ajutat-o pe afaceristă, iar Ion Dascălu, asociat la SC Sere Codlea SA, a primit, la rândul său, 2 ani de închisoare cu executare.

Banii înapoi!

Instanţa i-a obligat, totodată, pe Popa, Ciobanu şi Schutz, în solidar cu Societatea Agricolă Worldser Ţuglui şi Asociaţia Agricolă AGRO 2001 Ţuglui la plata  sumei de 3.100.882 dolari către ADS, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând valoarea investiţiilor nerealizate, respectiv 6.667.069 lei şi 1.332.760 euro - rate, dobânzi şi penalităţi.

Maria Schutz a mai fost condamnată, în solidar cu Societatea Agricolă Worldser Ţuglui, la plata  sumei de 14.803.588 lei în favoarea Finanţelor Publice Bihor cu titlu de despăgubiri civile şi la plata sumei de 3.457.510 lei în favoarea Electrocentrale SA Oradea, cu titlu de despăgubiri civile.

De asemenea, împreună cu Ion Dascălu şi în solidar cu Asociaţia Agricolă AGRO 2001 Ţuglui, Maria Schutz mai trebuie să plătească despăgubiri civile de 19.496.979 lei în favoarea DGFP Braşov şi 2.317.904 lei în favoarea Direcţiei pentru Agricultură Braşov. În total, prejudiciul adus statului este evaluat la peste 13 milioane de euro!

Tribunalul Bihor a dispus, totodată, anularea hotărârile judecătorului delegat de la Oficiul Registrului Comerţului Bihor prin care s-a majorat în mod fictiv capitalul social al SC Orser SA Oradea, precum şi anularea facturilor fiscale pentru care s-a solicitat şi obţinut alocaţie de la bugetul statului pentru SC Sere Codlea SA Braşov.

„Se dispune restabilirea situaţiei anterioare datei de 29 septembrie 2000 pentru SC Sere Codlea SA Braşov şi datei de 10 octombrie 2002 pentru SC Orser SA Oradea, sens în care se dispune anularea tuturor contractelor de vânzare-cumpărare prin care au fost înstrăinate toate activele celor două societăţi comerciale", se specifică în sentinţă.

Judecătorul a dispus şi menţinerea sechestrului asigurator dispus în 2007 de procurorii DNA asupra tuturor bunurilor inculpaţilor. Sentinţa nu este, însă, definitivă.

Ţeapă cu voie de la funcţionari

Ţepara Maria Schutz a fost trimisă în judecată în ianuarie 2008 de către DNA pentru trei infracţiuni de înşelăciune având consecinţe deosebit de grave şi două infracţiuni de bancrută frauduloasă, în formă continuată, alături de ea fiind inculpaţi şi cei doi responsabili ai ADS şi Ion Dascălu, asociat la SC Sere Codlea SA. Potrivit procurorilor, crei patru au provocat un prejudiciu de peste 5 milioane euro statului, prin fraudele comise cu ocazia privatizării şi post-privatizării societăţilor Orser Oradea şi Sere Codlea.

Din anchetă a reieşit că, în octombrie 2002, ADS, reprezentată de Corneliu Popa, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de acţiuni aparţinând Orser şi de concesiune a 104 ha de teren, cu societatea agricolă Worldser Ţuglui, din judeţul Dolj, reprezentată de Maria Schutz. Contractul a fost încheiat în urma unei licitaţii, câştigate de firma doljeană care, deşi oferise un preţ pe acţiuni mai mic decât cel al contra-ofertantului, şi-a asumat obligaţia de a realiza un program de investiţii din surse proprii de peste 2 milioane dolari în doar doi ani.

Ulterior, deşi nu fuseseră realizate obligaţiile investiţionale asumate prin contract, directorul general al ADS, sprijinit de fostul director al Direcţiei Urmărire Contracte, a încheiat un act adiţional, fără aprobarea Consiliului de Administraţie, prin care a prelungit la 5 ani termenul de realizare a investiţiei.

„În perioada derulării contractului, inculpata Schutz Maria a prezentat date nereale care atestau realizarea investiţiilor asumate. În realitate, majoritatea activelor Orser SA Oradea au fost înstrăinate către SC Gini Transcom SRL Craiova, una din societăţile controlate de Schutz Maria. Înstrăinarea a fost posibilă deoarece inculpata a creat aparenţa unor datorii ale Orser SA către firma respectivă, în condiţiile în care existau datorii reale către alţi creditori", se specifica în comunicatul DNA.

Escrocherii în serie

Potrivit informării, Schutz a folosit aceeaşi reţetă şi cu ocazia adjudecării licitaţiei şi încheierii, în septembrie 2000, a contractului de privatizare pentru Sere Codlea SA Braşov, prin Asociaţia Agricolă AGRO 2001 Ţuglui a cărei preşedintă era, precum şi pe parcursul executării acestui contract.

„Licitaţia a fost câştigată datorită angajamentului de a face investiţii de peste 1 milion dolari, deşi societatea agricolă respectivă se înfiinţase cu două săptămâni înainte de înscrierea la licitaţie, nu desfăşurase nicio activitate agricolă, iar oferta de preţ pe acţiune fusese inferioară decât cea a contra-ofertantului", au constatat procurorii.

Ulterior, deşi Scutz nu achitase ratele pentru acţiuni iar investiţiile asumate nu fuseseră realizate, şefii ADS au încheiat un act adiţional prin care au prelungit termenul de plată. În final, Asociaţia nu a achitat diferenţa de 80% din preţul acţiunilor, iar serele au fost falimentate, prin folosirea aceleiaşi firme Gini Transcom.

Maria Schutz a mai fost acuzată de procurori şi că, în 2002, ca preşedinte al Asociaţiei Agricole AGRO 2001 Ţuglui, acţionar majoritar la SC Sere Codlea SA Braşov, a cerut şi primit o subvenţie de 70% din valoarea unor instalaţii de irigat prin prezentarea unor documente care atestau în mod nereal că instalaţiile respective ar fi fost achiziţionate de la Gini Transcom Craiova. „În realitate, acestea erau doar componente sau instalaţii pentru care s-a mai obţinut subvenţie", se specifica în comunicatul DNA.