"Instanţa Curţii de Apel Oradea a pronunţat la 21 aprilie o sentinţă prin care a dispus anularea Ordinului 562/2009 al fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, ordin emis în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, prin care directorii instituţiilor deconcentrate numiţi de administraţia Tăriceanu au fost înlocuiţi cu reprezentanţi ai PDL şi PSD", a declarat vineri pentru BIHOREANUL Marius Chipurici.

Sentinţa Curţii de Apel Oradea obligă Ministerul Tineretului la reangajarea fostului director pe funcţia deţinută anterior, precum şi la "plata salariilor indexate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi aferente acestei funcţii până la data reangajării".

Ordinul 562/2009 a fost emis de fostul ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi în baza OG 37/2009, prin care funcţiile de directori ai instituţiilor guvernamentale au fost desfiinţate şi înlocuite cu funcţiile de directori coordonatori în care, ulterior, au fost numiţi reprezentanţi ai PDL şi PSD, formaţiuni aliate la guvernare în cursul anului trecut.

Sentinţa Curţii de Apel Oradea survine după ce fostul director al Direcţiei pentru Tineret Bihor Marius Chipurici a câştigat şi la instanţa inferioară, Tribunalul Bihor, o sentinţă asemănătoare, prin care obţinuse suspendarea aplicării Ordinului de ministru până la constatarea constituţionalităţii OG 37/2009, pe care era întemeiată decizia Monicăi Iacob Ridzi.

"Pe 5 octombrie 2009 am obţinut suspendarea Ordinului de ministru la Tribunal, iar pe 6 octombrie Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea Ordonanţei de Guvern 37. Pe 21 octombrie am fost reangajat ca director, însă a doua zi, pe 22 octombrie, am fost din nou schimbat prin Ordinul 1894/2009, emis de fostul ministru Sorina Plăcintă, în baza unei noi Ordonanţe de Guvern, 105/2009, care de fapt avea acelaşi conţinut ca şi OG 37", a spus Chipurici.

Fostul director a declarat că se aşteaptă ca actuala conducere a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului să aplice sentinţa Curţii de Apel Oradea, fără s-o mai atace la ultima instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Pe de o parte, fiind vorba de un conflict de muncă, sentinţa este executorie chiar dacă nu e definitivă, iar pe de altă parte nu cred că Ministerul va ataca hotărârea Curţii de Apel Oradea deoarece nu mai are temei legal, atât OG 37 cât şi OG 105 fiind declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională", a spus fostul director. El a adăugat că un alt motiv care îl determină să creadă că va fi repus în funcţie este faptul că succesorul său, Bogdan Hossu, care era membru PSD, a fost şi el demis, în baza OG 105, astfel încât postul este vacant. "Dacă însă Ministerul nu va executa sentinţa Curţii de Apel, care va rămâne definitivă după 15 zile de la pronunţare, persoana responsabilă riscă să comită o infracţiune, iar în acea situaţie aş fi obligat să-i fac denunţ penal şi să deschid şi un proces civil, pentru a cere şi daune morale", a spus Chipurici.

Marius Chipurici, de profesie medic, este unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai PNL Bihor, partid în care activează din anul 1999.