Marius Vizer a fost reales, miercuri, președinte al Federației Internaționale de Judo (IJF), pentru al șaselea mandat consecutiv, rămânând astfel cel mai bine plasat român în sportul internațional. Alegerea a avut loc la Budapesta, în cadrul Congresului ordinar al IJF, care precede Campionatul Mondial de Judo Seniori 2025, ce se va desfășura în zilele următoare în capitala ungară.

Potrivit unui comunicat al IJF, Marius Vizer nu a avut contracandidat, fiind aplaudat de președinții și secretarii generali ai federațiilor naționale, în timp ce alegerea sa a fost ratificată oficial.

„Vă mulțumesc din nou și întotdeauna pentru încrederea, loialitatea, cooperarea și susținerea voastră. Puteți fi siguri că noul Comitet Executiv IJF și eu vom fi dedicați, și mai motivați decât în trecut, să facem tot mai bine pentru viitorul judo-ului”, a declarat președintele.


foto: IJF

Un vot unanim i-a validat și pe noii membri ai Comitetului Executiv ai Federației Internaționale de Judo, printre aceștia numărându-se un alt bihorean cu palmares în acest sport: Florin Daniel Lascău, fost campion mondial și manager în judoul român și internațional, centura neagră 8‑dan.

Omul de afaceri Marius Vizer este cel mai bine plasat român în sportul mondial, preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Judo încă din 2007, după ce a întemeiat un club, Liberty Oradea, care a ajuns câștigător al Cupei Campionilor Europeni, a condus și susținut Federația Română de Judo și apoi Uniunea Europeană de Judo și Sport Accord, asociația mondială care grupează federațiile internaționale sportive.


foto: IJF

Vizer și-a consolidat poziția în cadrul organizației mondiale prin reformele profunde aduse judoului în ultimii ani, care au transformat acest sport, odinioară mai puțin accesibil şi inteligibil, într-unul popular, stimulativ pentru sportivi şi atractiv pentru televiziuni, instaurând totodată reguli clare inspirate de spiritul şi esenţa acestor arte marţiale.

A transformat IJF, introducând World Judo Tour (Campionate mondiale, Grand Prix-uri, Grand Slam-uri, Master) și modernizând sportul. De asemenea, a consolidat judo ca disciplină centrală la Jocurile Olimpice și a promovat strategii de marketing care i-au crescut vizibilitatea globală și au atras fonduri substanțiale.


În 2022, Marius Vizer i-a dăruit Papei Francisc centura neagră la judo (foto: IJF)

Născut la 7 noiembrie 1958, în Tinca, județul Bihor, Marius Vizer a fugit din România înainte de căderea comunismului, iar astăzi este cetățean austriac, trăind între Austria și Ungaria, fiind activ în mai multe afaceri, inclusiv imobiliare.

A urmat studii militare în România și a practicat judo până la 24 ani, devenind mai apoi antrenor (1982–1988) și pregătind sportivi cunoscuți, precum campionii Alexandru Lungu și Adrian Croitoru. Deține centura neagră 8‑dan, unul dintre cele mai înalte grade în judo. A fost implicat o vreme și în fotbalul românesc, prin FC Bihor și Liberty Salonta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!