Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer, este la un pas de a semna un parteneriat cu finanţatorii FC Bihor pentru preluarea managementului clubului pentru un an de zile. Adunarea Generală a Acţionarilor clubului, întrunită vineri în şedinţă extraordinară, şi-a dat acordul de principiu pentru încheierea unui parteneriat.

"Membrii AGA şi-au dat acordul de principiu pentru colaborarea cu clubul Liberty, iar luni vor avea loc la Primărie discuţiile finale şi eventual semnarea unui acord de colaborare, dacă ajungem la o înţelegere", a declarat pentru BIHOREANUL Florin Birta, membru în AGA la FC Bihor.

Şedinţa extraordinară a AGA a avut loc a doua zi după ce preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer, şi-a declarat disponibilitatea de a se implica în managementul FC Bihor şi a cerut finanţatorilor clubului să se pronunţe cu privire la un eventual parteneriat cel târziu luni, 21 iunie. "Trebuie să ştiu până luni, ori e albă, ori e negră, pentru că echipa ar trebui să înceapă pregătirile", a declarat Vizer.

Preşedintele FC Bihor, Ioan Lucian, a declarat încă de săptămâna trecută că poartă negocieri pentru atragerea unui parteneriat privat în cadrul clubului, cea mai serioasă ofertă de până acum fiind cea înaintată de preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo.