Preluarea managementului FC Bihor a fost anunţată de Marius Vizer luni, la Oradea, în cadrul unei conferinţe de presă prilejuite de o dezbatere publică pe marginea situaţiei şi perspectivelor fotbalului local, la care au participat oameni de sport şi suporteri, precum şi personalităţi ca Emeric Ienei sau Florentin Marinescu.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii cu acest prilej de Centrul de Fotbal Liberty şi de Fotbal Club Bihor, parteneriatul e parte a "unui proiect ce urmăreşte relansarea fotbalului bihorean" şi „construirea unui club puternic, cu o infrastructură importantă şi un fond de jucători valoroşi pe piaţa internă şi internaţională".

Ienei, ofertat live

Acelaşi document prevede că părţile au încheiat un contract de management pe doi ani, ce prevede „o implicare importantă a celor două părţi, atât din punct de vedere financiar, cât şi logistic şi uman", „obiectivul principal fiind acela de a reda clubului FC Bihor prestanţa şi respectul cuvenit în rândul celor mai importante grupări fotbalistice din România", iar primul obiectiv sportiv asumat fiind promovarea echipei în Divizia A.

Marius Vizer nu s-a referit concret la termenii financiari ai înţelegerii şi nici la stafful tehnic al echipei, spunând că acesta va fi comunicat înaintea reunirii lotului, programată pe 5 iulie. Preşedintele FIJ a anunţat doar numele lui Forentin Marinescu, preşedinte al Federaţiei Române de Arte Marţiale, ca viitor manager general al cubului, şi a spus că Ioan Lucian rămâne preşedinte al FC Bihor. Apoi, răspunzând la întrebări ale suporterilor, surprinzând pe toată lumea, i-a lansat public invitaţia de a fi antrenor al echipei selecţionerului Emeric Ienei.

„Aici în public vă lansez cererea de a fi antrenor şi vă aştept cu răspunsul până la sfîrşitul săptămânii", a spus Vizer, precizând că lista sa conţine nume cunoscute precum Mario Basler, Dario Bonetti sau Stephane Chapuisat, dar „domnul Ienei are prioritate în faţa tuturor". Ienei a mulţumit pentru invitaţie, dar a spus că pentru el „este deja o provocare prea mare" să fie antrenor, în schimb „ca sfătuitor, dacă e nevoie de mine, ziua, noaptea, mă poate suna oricine are nevoie de sfaturile mele".

Pe de altă parte, însă, câştigătorul Cupei Campionilor Europeni cu Steaua i-a urat lui Marius Vizer „bun venit". „De când Marius a plecat, fotbalul din Oradea a dispărut. Mă bucur că s-a întors acasă, fiindcă el a avut nişte rezolvări şi succese în ceea ce priveşte fotbalul juvenil, iar acum FC Bihor va avea un cu totul alt ţel, şi anume să intre în Divizia A", a spus Ienei.

Echipă de-a bihorenilor

În declaraţiile făcute, Marius Vizer a mai spus că va pune la dispoziţia FC Bihor gratuit propriii jucători şi că echipa orădeană va fi compusă din sportivi locali şi din tineri proveniţi de la echipele de juniori ale celor două cluburi, câştigătoare ale unor titluri naţionale. „Punctul de plecare în structura echipei sunt tinerii care au confirmat. Cel puţin în viitorul apropiat, Oradea nu va cumpăra jucători, vom lucra cu ce avem, vom pregăti jucătorii noştri. Vom introduce un climat de performanţă în interiorul şi în jurul clubului, profesionalism, seriozitate şi muncă. Ne vom strădui să promovăm din primul an, dar sportul e sport şi nu se ştie ce aduce viitorul", a mai spus Vizer.

Preşedintele FIJ a spus că, prin preluarea managementului clubului, „oraşul şi judeţul sunt degrevate de responsabilităţile manageriale şi administrative, care nu erau performante şi care au fost date de multe ori unor oameni care nu erau dedicaţi mişcării sportive". Răspunzând întrebărilor, Vizer a spus că existenţa echipei a doua va fi analizată de stafful tehnic şi că foştii fotbalişti ai FC Bihor sunt aşteptaţi la club, dar „depinde de ei şi de dorinţa lor de implicare", şi a mulţumit autorităţilor locale pentru „deschiderea, înţelepciunea şi maturitatea" pe care au dovedit-o.

La rândul lui, în numele celor două Consilii, Florin Birta, membru AGA, a mulţumit lui Vizer pentru încheierea parteneriatului, spunând că speră ca acesta „să fie unul de lungă durată şi performanţele să nu întârzie să apară".

Un milion, pentru FC Bihor

Surse din cadrul FC Bihor au declarat pentru BIHOREANUL că, prin contractul de management, Marius Vizer preia, prin CF Liberty, doar conducerea executivă a FC Bihor, angajându-se să aloce, în primul sezon, o sumă de un milion de lei, echivalentă cu contribuţia administraţiei locale, care păstrează astfel proprietatea asupra clubului, dar îşi înjumătăţeşte bugetul anual alocat fotbalului.

Potrivit aceloraşi surse, contribuţiile financiare ale celor două părţi vor fi gestionate separat, pentru a nu exista discuţii asupra modului în care sunt utilizaţi banii publici, iar veniturile vor fi împărţite egal. Astfel, CF Liberty va investi bani doar în plata salariilor din club şi în activitatea sportivă, în vreme ce fondurile puse la dispoziţie de cele două consilii vor fi folosite în plata cheltuielilor curente, administrative, organizatorice şi de deplasări. Consiliul Judeţean şi cel Local s-au angajat, de asemenea, la plata datoriilor restante ale clubului, aflat în insolvenţă.

Marius Vizer a mai fost implicat în gestionarea FC Bihor, între anii 2000-2004, fiind acţionar minoritar, alături de administraţia locală, şi exercitând conducerea executivă. După ce a promovat echipa în prima divizie, la finele sezonului 2003-2004, Vizer a renunţat la acţiuni, cedându-le Consiliului Local Oradea, iar la finalul următorului sezon echipa a retrogradat în liga secundă. Cu Liberty Salonta, preşedintele FIJ a mai obţinut o dată promovarea în Liga 1, la finele sezonului 2005-2006, dar a cedat locul formaţiei UTA Arad, FC Bihor refuzând să încheie atunci un parteneriat.