Dai un ban, dar stai în faţă! Primăria vrea să introducă din 1 iulie taxe speciale pentru eliberarea în regim de urgenţă a documentelor necesare pentru construcţii.

"Certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire sunt documente care pentru firmele sau orădenii care construiesc reprezintă importanţă inclusiv din punct de vedere al duratei în care sunt eliberate. Oamenii au credite, doresc ipoteci, firmele au planuri de afaceri, se grăbesc şi atunci, inevitabil, ne confruntăm cu intervenţii prieteneşti de genul: "Domnule, cum pot face să foarte repede autorizaţia de construire?" Şi atunci, ca să nu existe discuţii, vom introduce taxe de urgenţă", a declarat primarul Ilie Bolojan.

În prezent, Instituţia Arhitectului Şef eliberează certificatul de urbanism în maxim 8 zile lucrătoare, iar autorizaţia de construire în 15 zile lucrătoare. Termenele sunt prea lungi în condiţiile în care majoritatea orădenilor vin să îşi solicite documentele necesare pentru demararea construcţiilor în lunile de vară când s-ar şi apuca de lucru.

"Oamenii care vor să construiască nu fac demersuri să îşi obţină documentele în toamnă sau iarnă. Atunci când se face primăvară, sau chiar vară, omul se hotărăşte brusc şi vine că îi trebuie actele repede-repede. Acesta este şi motivul pentru care vom introduce taxa de urgenţă", a spus Adriana Lipoveanu, directorul adjunct al Instituţiei Arhitectului Şef.

Potrivit directoarei, din 1 iulie, orădenii vor putea obţine certificatul de urbanism, care altfel se eliberează în 5 zile, în doar 48 de ore în schimbul unei taxe de urgenţă de 50 lei. Taxa se adaugă celei uzuale care poate ajunge undeva la 12 lei.

Autorizaţia de construire care în prezent se eliberează în maxim 15 zile, iar din 1 iulie se va elibera în cel mult 10 zile, va putea fi obţinută în doar 5 zile lucrătoare. Astfel, pe lângă suma plătită efectiv pentru document, care diferă în funcţie de proiect, taxa de urgenţă în cazul construcţiilor de mică importanţă, garduri sau anexe, va fi de 100 lei, în vreme ce taxa pentru construcţia unei case sau a unui bloc va fi de 200 lei.

La fel, autorizaţia de luare în folosinţă a lucrărilor pe care municipalitatea o eliberează în 10 zile în regim normal va putea fi obţinută în 5 zile în regim de urgenţă în schimbul unei taxe de 100 lei.