La câteva zile după instalarea ca proaspăt primar al Oradiei, în 2008, angajații municipalității luau contact cu una dintre convingerile de căpătâi ale lui Ilie Bolojan: „Mătura nouă mătură bine”. Altfel spus, un lider nou trebuia în mod necesar să-și impună rapid prioritățile pentru a obține rezultatele scontate, ale căror efecte oricum apar cu inerție. Și, ne amintim, cele mai nepopulare măsuri Bolojan le-a luat în deschiderea fiecăruia dintre cele trei mandate de primar, la fel procedând și la conducerea Consiliului Județean Bihor.
Prima urgență a fost chiar aerisirea organigramelor: la Primărie le-a subțiat cu ceva mai mult de un sfert, pe cea de la județ, și mai drastic, a înjumătățit-o. Rezultatele nu le poate contesta nimeni: administrația a funcționat mai eficient, îmbunătățind serviciile către cetățeni, iar cu banii economisiți și cu fondurile UE s-au modernizat școli și spitale, s-au cumpărat tramvaie și autobuze, s-au construit noi drumuri, poduri și pasaje.
De când Bolojan a preluat șefia Guvernului (poziție care, trebuie repetat, fiindcă uităm repede, de data asta nu și-a dorit-o nimeni, iar asta din cauza halului Finanțelor țării) au trecut puțin mai mult de 3 luni, iar percepția publică este că „mătura” Bolojan a pierdut din „paie”. Cu doar 14% voturi pentru partidul pe care îl conduce, premierul e la mâna PSD și, uneori, a UDMR. Doar USR îl susține sincer și o parte din PNL. Nici măcar președintele Nicușor Dan nu-l sprijină. Dimpotrivă, a sărit în apărarea castei magistraților, pe care Bolojan îi vrea pensionați mai târziu și cu pensii mai puțin nesimțite.
Dacă în prima lună de guvernare Bolojan a pregătit așa numitul Pachet 1, cu prețul cunoscut, inclusiv majorarea TVA, fără de care România ar fi fost trimisă în junk, ca țară de ocolit de către investitori și creditori, imediat ce pericolul s-a îndepărtat, PSD a fixat tunurile pe premier, încât Pachetul 2 a fost mult înmuiat: doar câteva măsuri pentru reducerea risipei prin niște autorități centrale. Pachetul 3, pentru restructurarea administrației locale și a celei centrale, e amânat, în schimb, la nesfârșit, până la calendele grecești.
Între timp, impertinența PSD escaladează. Dacă, într-o primă fază, un fost ministru, Mihai Fifor, a pretins nici mai mult, nici mai puțin decât că Bolojan comite „un atentat la dezvoltarea Vestului României” fiindcă ar opri construirea Drumului Expres Oradea - Arad (pe care tocmai Bolojan l-a urnit), au urmat țățismele Olguței Vasilescu, rățoielile lui Ciolacu (artizanul dezastrului bugetar îi impută că nu a făcut „nicio reformă” și că tot ce face „este împotriva companiilor și a oamenilor”), succesorul acestuia, Grindeanu, a ajuns la ofensă joasă, calificând-l de-a dreptul ca idiot (căci preconizatele reduceri de bugetărime ar fi „făcute prostește, ca niște idioți”).
Fiindcă Bolojan a pierdut tempoul cu care a pornit, e greu de crezut că mai poate atinge obiectivele fixate. Cu fiecare ședință de „coaliție” în care este blocat, mătura Bolojan are tot mai puține spice.