Cum te ajută ai tăi nu te înfundă nimeni! Numit prefect pe 16 mai 2012, printr-o Hotărâre de Guvern semnată de Victor Ponta, supravieţuitor al ruperii USL, dar şi al huliţilor tehnocraţi, Claudiu Pop a fost demis joia trecută prin iscălitura premierului Sorin Grindeanu, în urma unei combinaţii de care şeful PSD Bihor, Ioan Mang, n-a fost deloc străin, în ciuda dezminţirilor neconvingătoare.

La capătul a 5 ani şi 9 zile de mandat, cel mai longeviv prefect al judeţului va preda funcţia şefului Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor, Ioan Mihaiu, care nici nu şi-a dorit-o, nici n-o putea refuza. Ritualul în care cei doi, amici vechi, s-au umplut de amabilităţi a fost precedat de o agitaţie a primarilor PSD-işti, care aflaseră noutatea din presă. A fost repede stinsă, înainte să devină rebeliune, ceea ce confirmă că în front nu mişcă nimeni, iar buna tovărăşie există doar la câştig...
 
"Doliu" în Prefectură

Informaţia despre mazilirea lui Pop circula deja cu o zi înaintea oficializării ei. Miercuri dimineaţă, la ora 9, era programată, din faţa Prefecturii, plecarea prefectului, a unor colaboratori şi a şefilor de servicii guvernamentale deconcentrate la Aleşd, pentru şedinţa Colegiului Prefectural.

Angajaţii instituţiei şuşoteau: "Îl schimbă pe Claudiu Pop!". Dacă acum 5 ani funcţionarii se temeau că acesta îi va folosi împotriva primarilor din alte partide, cu timpul s-au convins că nu aveau motive de îngrijorări. Tânărul prefect nu le ceruse decât ce scria în fişa postului, adică aplicarea legii, fără părtiniri ori discriminări.

Pop a refuzat să comenteze zvonul, nici pe departe surprinzător. Căzuse de mult în dizgraţia şefului PSD Bihor, Ioan Mang, care în urmă cu 2 ani a avut prima tentativă de a-l schimba, cu fostul subprefect PDL Cristian Bitea, trecut efemer prin PNL, dar "garat" în final la PSD. Pricina? Nu doar că Pop nu l-a blochat pe primarul liberal al Oradiei, Ilie Bolojan, ci l-a şi ajutat, umblând pe la ministere pentru proiectele oraşului şi judeţului.
 
"Colaboraţionistul"

În 2014, de pildă, prefectul a intervenit la ministrul Apărării, Mircea Duşe, să cedeze municipalităţii aproape 50 hectare din fostul tancodrom, pentru un nou parc industrial, iar alte 15 hectare Consiliului Judeţean condus de Cornel Popa, tot liberal, pentru extinderea Aeroportului în vederea amenajării unui terminal cargo. La fel, în perioada când Primăria pregătea reabilitarea Podului Ferdinand, a urgentat repararea Podului Densuşianu, pentru ca o parte din trafic să fie deviat pe centură. În 2015, acelaşi Pop a susţinut unificarea Oradea-Sînmartin, intrând în conflict deschis cu Mang, care boicota proiectul. Ulterior a contribuit şi la reabilitarea DN76 până aproape de Beiuş, şi la construirea celor trei supratraversări peste centura Oradiei.

În aceste condiţii, chiar dacă îl năşise pe fiul şefului PSD, Alex Mang, la căsătoria cu fiica fostului PDL-ist Ionel Avrigeanu, lui Pop i-a fost confecţionat un portret de "colaboraţionist" pro-PNL, colportorii ignorând că tot el atacase în justiţie Hotărâri ale Consiliului Local (precum cele privind monopolul CET ori parteneriatul Poliţiei Locale cu Romprest) şi Consiliului Judeţean (ca de pildă cea pentru adoptarea bugetului judeţului pe 2015), ori că mai recent, vara trecută, a dat aviz de legalitate pe HCJ-ul în baza căruia UDMR, PSD şi ALDE au condus Bihorul, în ciuda nelegalităţilor constatate ulterior de Tribunal.
 
Pericol intern

Prefectul şi-a asigurat o bilă neagră de la Mang şi anul trecut, în preajma alegerilor locale. Sondajele îl cotau pe Bolojan cu 70%, pe Pop cu 17%, iar pe şeful PSD Bihor cu doar 3%. Împins să candideze la Primărie, Pop a socotit prudent: ar fi acceptat dacă nu intra Bolojan în cursă, sperând că îl putea învinge pe viceprimarul Mircea Mălan. Cum, însă, edilul a candidat, Pop nu s-a mai băgat, ca să evite "aura" de perdant.

Urmarea? Mang a fost nevoit să-l "inventeze" într-o primă fază pe Ionel Ghib, patronul firmei Lancetti, care s-a retras rapid după ce şi-a dat seama că ar fi pierdut inutil timp şi bani, iar apoi pe fosta PDL-istă Adelina Coste. Şeful PSD Bihor a reţinut, însă, un detaliu: popularitatea dobândită de prefect, care i-ar fi fost singurul rival la revenirea în partid.
 
În ofsaid

De o jumătate de an a avut nevoie Mang, în noua guvernare PSD, pentru a scăpa de Pop. Joia trecută, presa a transmis "pe surse" încă de dimineaţă că succesorul găsit este Ioan Mihaiu, şeful Finanţelor Publice Bihor, în detrimentul directorului Colegiului Octavian Goga din Marghita, Marcel Sas, fost candidat PNL la Deputăţie în 2008, convertit la social-democraţie în 2014.

În prima parte a zilei, Mang convocase în biroul său de la CJ primarii partidului, pentru a împărţi banii din Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală, dar întâlnirea s-a transformat într-o mică revoltă. Cei 23 (din totalul de 29) edili social-democraţi au îndrăznit să-l întrebe dacă ştirea era adevărată şi de ce pe ei nu i-a consultat nimeni. Răspunsul primit? Era doar un zvon, probabil neîntemeiat, a susţinut Mang.

Ulterior, o parte din primari voiau să-i trimită lui Liviu Dragnea un fel de memoriu de solidarizare cu Pop, dar n-au mai apucat. După-amiază, când se îndreptau spre Ţeţchea, unde era programat Comitetul Executiv Judeţean, devenise oficială decizia înlocuirii prefectului prin detaşarea pe post a lui Mihaiu, pe durată nedeterminată. Partida fiind pierdută, la şedinţa CJEx edilii au depus armele, cuminţiţi. "Nu l-am mai întrebat niciunul pe Mang despre schimbare", a mărturisit unul dintre temerarii de dimineaţă.
 
Transfer amical

A doua zi, Pop a produs o surpriză, întâlnindu-se cu jurnaliştii, flancat chiar de succesorul său. Arătând că a fost onorat de funcţie, că a exercitat-o "cu demnitate şi onoare", ghidat de principiile transparenţei şi echidistanţei politice şi că a lăsat ceva în urma sa, şi-a prezentat scurt bilanţul, pomenindu-şi reuşitele şi câteva dintre momentele dificile ale mandatului, de la protestele contra explorării gazelor de şist până la blocarea în subteran a minerilor din Băiţa.

Când jurnaliştii l-au întrebat despre motivele demiterii, Pop a spus doar că ştia "de câteva luni" că va fi schimbat. Pe Mihaiu, care va fi instalat probabil săptămâna aceasta, l-a prezentat ca fiind "un profesionist, un om al sistemului, un om din sistem, care cunoaşte sistemul şi care va duce mai departe ce am făcut bine şi va îmbunătăţi ceea ce noi nu am reuşit". Iar noul prefect, vizibil emoţionat, n-a putut să nu promită că va presta la fel. "Nici nu se pune problema de a nu fi echidistant faţă de toată lumea", a spus Mihaiu, explicând că "a face lucruri bune pentru Bihor înseamnă să faci lucruri bune şi în Oradea, şi în comunele din judeţ".
 
Convins cu subînţelesuri

Totuşi, Mihaiu nu şi-a dorit Prefectura, ba dimpotrivă. Surse din partid susţin că, dacă nu accepta sacrificiul (noul post îl expune public şi îi lipeşte eticheta de PSD-ist), ar fi pierdut "sprijinul politic" inclusiv pentru funcţia de la Finanţe, rezervată pe durata mandatului de la Prefectură.

Contactat de BIHOREANUL, şeful PSD Bihor, Ioan Mang (foto) a declarat, la fel cum le spusese şi primarilor, că n-a avut nicio contribuţie la schimbarea lui Pop, aflând vestea chiar de la acesta, iar decizia ar fi aparţinut exclusiv premierului, care nu l-a "consultat": "Eu am aflat de la Claudiu Pop alaltăieri (n.r. - miercuri). Conform legii, prefecţii se numesc de Guvern. Eu nu ştiu aşa (n.r. - că premierul face numiri la propunerea şefilor de filiale). Eu ştiu doar că dl Mihaiu e un om echilibrat, neînregimentrat politic, un funcţionar public, iar Guvernul s-a orientat către dumnealui".

De parcă politica nu ar fi deasupra administraţiei şi n-ar fi un secret de toată lumea ştiut că niciun prefect n-a fost pus vreodată fără ştirea şi voia şefilor partidului...


FINAL DESCHIS
Înapoi în PSD sau în PNL?

Provenit din PSD, unde la începutul anilor 2000 a condus filiala Tineretului Social-Democrat, deputat între 2004-2008 şi preşedinte al organizaţiei municipale în 2010-2011, ex-prefectul Claudiu Pop a fost întrebat dacă va reveni în acest partid sau, dimpotrivă, se va înrola în PNL, cum sugerează "aripa" Mang.

Echivoc, Pop a spus că-şi va lua un răgaz, după care va decide, dar adăugând o nuanţă: "Partidele în ultimii ani s-au schimbat destul de mult. După o săptămână sau două voi lua decizia cum voi continua şi în ce parte: în privat, în domeniul administraţiei sau politic. Nu exclud nicio posibilitate". Greu de crezut totuşi că în PSD Bihor mai are o platformă, şefia organizaţiei municipale fiind ocupată de ministrul-senator Florian Bodog, iar în cea judeţeană, cum s-a văzut joia trecută, nu există viteji care să-l înfrunte deschis pe Mang.