Jocul care va decide titlul naţional în baschetul masculin românesc în acest an, cel de vineri seară, de la Oradea Arena, a suscitat un interes deosebit, biletele fiind epuizate încă de marţi, în doar 30 de minute după ce au fost scoase la vânzare. Meciul CSM CSU Oradea - U BT Cluj va începe la ora 20:30, iar cei care nu au prins loc în sală vor avea ocazia să urmărească partida pe platoul din faţa Oradea Arena, unde va fi amplasat un ecran gigantic.
„M-a surprins şi pe mine rapiditatea cu care s-au vândut tichetele, ceea ce înseamnă că această finală prezintă un interes enorm, atât în rândul suporterilor orădeni, cât şi al celor clujeni. Cred că dacă aveam o sală cu capacitate dublă în Oradea, se umplea şi aceea. Este un lucru foarte bun şi este un motiv suplimentar pentru noi, ca gazde, să încercăm pe linie sportivă să facem tot ce depinde de noi să-i facem fericiţi pe aceşti fani minunaţi, care prin ataşamentul şi prin cererea de bilete arată că ţin foarte mult la această echipă. Nu am dori să-i dezamăgim”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul CSM Oradea, Şerban Sere.
Potrivit acestuia, fanii care nu au mai găsit bilete pentru a asista din tribunele Oradea Arena la acest joc vor avea prilejul să vadă meciul pe platoul din faţa sălii, unde va fi amplasat un ecran mare, iar un DJ va întreține atmosfera.
În cazul în care echipa orădeană va obţine victoria şi va cuceri pentru a patra oară titlul naţional, conducerea CSM a pregătit o serie de surprize, pentru a se putea sărbători cum se cuvine un astfel de trimuf.
„În acest moment, trebuie să ne focusăm, însă, pe joc, iar dacă o să câştigăm, atunci cu siguranţă că vom sărbători aşa cum nu am mai sărbătorit până acum”, a mai spus Şerban Sere.
Reamintim că după primele patru partide ale finalei Ligii Naţionale de baschet masculin, scorul general este egal, 2-2, atât CSM CSU Oradea, cât şi U BT Cluj Napoca înregistrând câte un succes şi un eşec, atât acasă, cât şi în deplasare.
În legătură cu ora de disputare a jocului decisiv, cel de vineri seară, programat inițial pentru ora 19, CSM Oradea a dorit să facă anumite precizări.
„Ora de începere a fost stabilită de către Federația Română de Baschet pentru a face loc în grila de programe a televiziunilor ambelor meciuri programate la această dată. Astfel, jocul decisiv din finala mică va demara la ora 18, iar partida decisivă din finala LNBM va demara la ora 20:30”, au spus reprezentanții CSM.
Meciul va fi putea fi urmărit la TV pe Digi Sport şi Prima Sport, dar şi online, pe canalul de YouTube FRB TV.
Abonamentele vor fi valabile și pentru această partidă.
Înaintea disputei, echipa orădeană condusă de antrenorul Cristian Achim nu se confruntă cu probleme de efectiv, toţi jucătorii fiind apţi.
Se aşteaptă, aşadar, ca şi publicul să îşi aducă contribuţia şi să susţină frenetic formaţia favorită din tribune. Așa că, hai, CSM Oradea!