Revenită după câţiva ani la Oradea, prima reprezentativă de handbal feminin a României va susţine vineri seară, de la ora 20, în Arena Antonio Alexe, din prima manşă a barajului de calificare la Campionatul Mondial, în compania Austriei.

Deşi are în componenţă un lot de jucătoare mult întinerit, faţă de ultimele competiţii, selecţionata ţării noastre este favorită în disputa cu reprezentativa austriacă, fiind şi dornică, de altfel, de-a lua o opţiune serioasă pentru calificarea la turneul final încă din acest sfârşit de săptămână.

Totuşi, orădenii vor avea ocazia s-o vadă jucând pe cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu.

"România este singură naţiune prezentă la toate cele 22 ediţii ale Campionatului Mondial de până acum şi este o onoare pentru mine şi pentru echipă să menţinem acest record, să păstrăm tradiţia calificărilor consecutive. Nu cred că acest lucru este o presiune, ci mai degrabă o motivaţie în plus pentru a juca la cea mai importantă competiţie din lume", a declarat selecţionerul echipei ţării noastre, Martin Ambros.

Partida va fi transmisă în direct la TVR 2 şi TVR HD şi se va juca cu casa închisă.

"Deoarece toate biletele s-au vândut deja online, FRH anunţă suporterii echipei naţionale că nu se vor mai pune în vânzare bilete în ziua meciului la Sala Antonio Alexe", a anunţat joi seară, departamentul de media al federaţiei.

Manşa a II-a a confruntării România – Austria din play-off-ul Campionatului Mondial de handbal feminin va avea loc marţi, 13 iunie, la Stockerau, plecarea din Oradea spre Austria urmând a o efectua cu autocarul, duminică.


Lotul României pentru confruntarea cu Austria este format din:

Portari: Denisa Dedu, Iulia Dumanska;

Extreme stânga: Valentina Elisei Ardean, Nicoleta Dincă;

Interi stânga: Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Bianca Bazaliu;

Centri: Cristina Laslo, Andreea Pricopi, Mădălina Zamfirescu;

Interi dreapta: Ana Maria Drăguţ, Laura Popa, Gabriella Szucs;

Extreme dreapta: Aneta Udriştoiu, Laura Chiper;

Pivoţi: Crina Pintea, Cynthia Tomescu, Florentina Craiu.