Poloiştii de la CSM Oradea susţin în acest sfârşit de săptămână meciurile etapei cu numărul 4 din returul campionatului Superligii Naţionale. Elevii antrenorului Dorin Costrăş primesc vizita echipei Politehnica Cluj-Napoca, într-o dublă confruntare care este programată vineri seara şi sâmbătă, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu.

Mai întâi, cele două echipe se vor întâlni vineri de la ora 19, urmând ca partida revanşă să aibă loc sâmbătă, cu începere de la ora 10:45.

Bihorenii pornesc marii favoriţi ai dublei, ei fiind în prezent chiar pe primul loc al clasamentului, cu 19 victorii şi 3 înfrângeri, numai că Steaua, care a ajuns pe locul II, are două meciuri mai puţin disputate.

Şi de această dată, intrarea spectatorilor la meciurile CSM-ului este liberă.