Tânărul luptător orădean Andrei Pelean a reuşit o frumoasă performanţă, obţinând medalia de aur la categoria 51 kg în cadrul celei de-a 19-a ediţii a Turneului Internaţional "Memorial Refik Memišević - Brale", care s-a desfăşurat sâmbătă la Sala Sporturilor din Subotica (Serbia).

Competiţia a fost destinată cadeţilor U17 la stilurile greco-roman şi lupte feminine şi a reunit sportivi din cinci ţări: România, Serbia, Croaţia, Austria şi Elveţia. Evenimentul, organizat de Spartak Wrestling Club şi inclus în calendarul oficial al United World Wrestling, a fost deschis oficial de campionul olimpic Davor Štefanek, preşedintele Federaţiei Sportive din Serbia.

Turneul poartă numele legendarului Refik Memišević, campion mondial şi vicecampion olimpic, un simbol al luptelor greco-romane din fosta Iugoslavie.

Şcoala de Lupte "Ştefan Rusu" din Oradea a fost reprezentată de doi sportivi, iar performanţa de excepţie a fost obţinută de Andrei Pelean, care a cucerit medalia de aur la categoria 51 kg.

Andrei Pelean, campion naţional en-titre, a impresionat printr-o evoluţie sigură, cu execuţii tehnico-tactice de înalt nivel, impunându-se în faţa unor adversari bine pregătiţi. "Deşi a participat cu dispensă de vârstă, Andrei a demonstrat maturitate, concentrare şi un spirit de luptător autentic", au transmis reprezentanţii clubului orădean.

Pe lângă activitatea sportivă de performanţă, Andrei este şi elev al Liceului Internaţional Agora din Oradea, unde îşi continuă formarea educaţională cu seriozitate. El a transmis mulţumiri conducerii liceului şi cadrelor didactice pentru sprijinul constant şi pentru înţelegerea acordată în echilibrarea performanţei şcolare şi sportive.

Sportivul este pregătit de maestrul Ştefan Rusu, alături de colectivul tehnic al Lotului Naţional de Juniori, coordonat de Maestrul Mihai Mihuţ.

"Andrei a demonstrat, încă o dată, că are calităţile unui adevărat campion. Acest rezultat este meritul muncii, al disciplinei şi al pasiunii sale pentru acest sport. Ne mândrim cu el şi continuăm pregătirea pentru Finala Campionatului Naţional U17 de la Călăraşi", a declarat antrenorul său, campionul olimpic Ştefan Rusu.

Tot în cadrul competiţiei a luptat şi Adrian Seica, care a concurat la categoria 71 kg. Deşi nu a reuşit să urce pe podium de această dată, prezenţa lui în cadrul unei competiţii internaţionale de asemenea nivel este un pas important în dezvoltarea sa ca sportiv de performanţă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!