Judoka de la grupa U13 a Clubului Sportiv Şcolar LPS Bihorul Oradea au participat, în cea de-a doua săptămână a lunii iunie, la Campionatul Balcanic U13, competiţie găzduită de ţara noastră, la Sighişoara, unde sportivii orădeni au reuşit să obţină o medalie.

Astfel, Clara Bejan a izbutit o clasare pe podium, pe locul III, obţinând medalia de bronz la categoria -32 kg.

"Este un loc 3 muncit, obţinut după trei victorii şi o înfrângere. Împreună cu Clara, la această competiţie au mai participat şi Vanessa Rogojan şi Ianis Fazekas, dar, din păcate, de această dată cei doi nu au reuşit să treacă de primul tur. Chiar dacă rezultatele sunt puţin sub aşteptările noastre, avem încredere în această generaţie de copii foarte talentaţi şi muncitori. Sunt sigur că vor urma şi alte rezultate remarcabile", a transmis antrenorul Alexandru Goncearenco.

Toţi cei trei sportivi de la LPS Bihorul sunt pregătiţi de antrenorii Alexandru Goncearenco, Dan Fâşie şi Andreea Mateaş.

La Balcaniada de la Sighişoara au participat 296 de sportivi din 8 ţări (România, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Republica Moldova, Muntenegru şi Macedonia de Nord).

Pentru tinerii judoka de la LPS Bihorul, aceasta a fost ultima competiţie de obiectiv din prima jumătate a anului. Pentru ei urmează, totuşi, în acest weekend, o competiţie amicală — Cupa Transilvania de la Cluj-Napoca — după care vor lua o scurtă vacanţă.