Reprezentanţii Școlii de Lupte „Ștefan Rusu” din Oradea s-au întors cu rezultate bune de la întrecerile Campionatului Național Individual de Lupte U17, una dintre cele mai importante competiții de tineret din calendarul Federației Române de Lupte, care a avut loc în weekend, la Sala Polivalentă „Ion C. Neagu” din Călărași.
În total, peste 410 luptători din toată țara s-au înfruntat la această competiţie care a avut loc sub coordonarea directorului tehnic al FRL, Marian Berbec, a preşedintelui Comisiei Tehnice a FRL, Vasile Andrei, a arbitrului internaţional 1S Celestin Pavelescu și a lui Gheorghe Nane, antrenor al ACS „Micul Luptător” Călărași.
Școala de Lupte „Ștefan Rusu” din Oradea, condusă de campionul olimpic Ștefan Rusu, a fost reprezentată cu succes de o delegație formată din patru sportivi care au demonstrat un nivel ridicat de pregătire, adjudecându-și trei medalii, câte una de aur, argint şi bronz.
Principala performanţă a realizat-o Andrei Pelean, care a cucerit aurul la categoria 51 kg. Tânărul luptător de doar 14 ani a impresionat prin evoluția sa sigură și matură. Elev al Liceului Internațional Agora și cel mai tânăr component al Lotului Olimpic de Juniori, Andrei se pregătește sub îndrumarea colectivului tehnic condus de campionul european Mihai Mihuţ.
La rândul său, Adrian Seica a avut o evoluţie foarte bună, terminând pe locul II în cadrul categoriei 71 kg, după ce a învins adversari puternici pe parcurs, iar în finală a avut un meci extrem de disputat. Şi el este elev la Liceul Internațional Agora și se antrenează în cadrul Lotului Olimpic de Juniori.
Cea de-a treia medalie, cea de bronz, a fost obţinută de Răzvan Vușca, în cadrul categoriei 110 kg.
Aflat la prima sa participare la un Campionat Național, Răzvan a reușit să urce pe podium, aducând Oradiei o medalie de bronz la cea mai grea categorie. Sportivul a învins adversari redutabili și a dovedit că pregătirea alături de campionul olimpic Ștefan Rusu dă roade. Răzvan este elev al Wenford Academy din Oradea.
În fine, cel de-al patrulea sportiv al clubului bihorean participant la aceste întreceri a fost Ruben Balint. Tânărul luptător a avut o evoluție curajoasă în cadrul categoriei 55 kg, „dovedind potențial și determinare la primul său Campionat Național”, după cum transmite clubul său. El nu a reuşit, însă, să se situeze pe podium.
„Performanțele acestor tineri sunt rezultatul muncii susținute desfășurate la club sub îndrumarea campionului olimpic Ștefan Rusu, alături de antrenorii Toia Vlad și Roșca Adrian. Ne exprimăm recunoștința față de partenerii care ne susțin în formarea viitoarelor generații de campioni.
Rezultatele de la Călărași confirmă încă o dată că Școala de Lupte „Ștefan Rusu” este un pol important al performanței în luptele românești!”, a mai transmis conducerea clubului orădean, într-un comunicat.