Curtea de Apel Oradea a soluţionat, marţi, contestaţiile celor 12 persoane anchetate de procurorii DIICOT în dosarul reţetelor false împotriva măsurii arestului preventiv dispus de Tribunalul Bihor pe numele lor.
În urma dezbaterilor, judecătorul de drepturi şi libertăţi al celei mai înalte instanţe din judeţ a admis contestaţiile, a desfiinţat încheierea Tribunalului Bihor prin care s-a dispus arestarea şi, rejudecând, a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 19 zile faţă de toţi inculpaţii.
Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Oradea este definitivă.
Avocaţii inculpaţilor consideră decizia instanţei una echilibrată şi care permite anchetei să se desfăşoare în bune condiţii.
"Această soluţie arată caracterul excepţional pe care ar trebui să-l aibă măsura arestării preventive. Urmează să vedem motivarea instaţei, însă ceea ce pot spune acum este că nu există niciun indiciu care să conducă la ideea că inculpaţii ar constitui un pericol pentru ordinea publică ori pentru ancheta penală. Cercetările în acest dosar au început încă din luna iulie a anului a anului trecut, iar în luna noiembrie au avut loc şi percheziţii. Dacă atunci nu s-a apreciat că lăsarea lor în libertate ar constitui un pericol, nu văd de ce ar reprezenta acum", a declarat BIHOREANULUI Răzvan Doseanu, apărătorul medicilor Ioan Bugariu şi Nemeth Elvira.
Pe de altă parte, potrivit lui Doseanu, una din acuzaţiile grave aduse celor 12 persoane, cea de constituire de grup infracţional organizat, nu este întemeiată. "Marea majoritate a inculpaţilor nici nu se cunoşteau între ei", spune avocatul.
Şi avocatul Bogdan Meşter, apărătorul medicului Oana Vereş Pop şi al administratoarei Lavanda Farm, Laura Ciobotaru, consideră că măsura arestului preventiv nu era necesară în acest stadiu al anchetei, mai ales că, spune el, procurorii nu au adus probe concrete în susţinerea acuzaţiilor. "Nici procurorii şi nici Tribunalul Bihor nu au adus vreo dovadă că inculpaţii ar reprezenta un pericol pentru buna desfăşurare a anchetei penale. De fapt, nu sunt indicate probe, nici măcar indicii, că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor ar fi fost săvârşite de ei", a declarat Bogdan Meşter.
Tot marţi, Tribunalul Bihor ar fi trebuit să soluţioneze contestaţiile depuse de Larisa Dumbravă, Ioan Bugariu, Liviu Stamatian şi Peto Eniko împotriva sechestrului asigurator dispus de procurorii DIICOT pe averile lor.
Cum însă dosarul cazului era blocat la Curtea de Apel Oradea, unde se judeca legalitatea măsurii arestului preventive, instanţa a decis să amâne procesul pentru data de 10 septembrie.
Medicii Ioan Bugariu, Ioan Ghiurău, Nemeth Elvira, Peto Eniko, Ramona Şovre, Liviu Stamatian, Lidia Ţuţu, medicii pediatri Darvas Ilona, Vereş Pop Oana şi diabetologul Larisa Dumbravă, farmacista Laura Ciobotaru, administratoarea Lavanda Farm, şi reprezentantul unei firme fantomă, Ioan Bota au fost reţinuţi au fost reţinuţi pe 14 august şi arestaţi o zi mai târziu, după caz, pentru fals, înşelăciune şi evaziune fiscală.
În esenţă, cei 12 sunt bănuiţi că, în perioada 2012-2014, au suplimentat artificial schemele terapeutice pentru bolnavii incluşi în unele programe naţionale şi au "umflat" astfel sumele raportate şi ulterior decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Anchetatorii au descoperit peste 14.000 de reţete falsificate.
Citiţi detalii despre modul în care au fraudat bugetul CAS, miercuri, pe www.eBihoreanul.ro!