În ședința de joi, Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea clădirii în care funcționează Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea, investiție pe care o va plăti Ministerul Dezvoltării.

„La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Facultății de Medicină și Farmacie din municipiul Oradea (jud. Bihor) şi reamenajarea podului pentru spații de învățământ”, a anunțat MDLPA.

Pe lângă reabilitarea clădirii din centrul Oradiei, aflate într-o avansată stare de degradare, podul va fi mansardat, pentru a putea fi folosit de studenți și profesori.

„Lucrările vor include intervenții la elementele structurale afectate, reparaţii la elemente nestructurale și instalaţii, în vederea obţinerii unui spaţiu corespunzător, recompartimentarea spațiului interior conform noii organizări funcționale, precum și reabilitarea elementelor arhitecturale şi a componentelor artistice”, a mai transmis Ministerul.

Sala festivă, impunătoare prin decorațiile arhitecturale, va fi la rândul ei reabilitată.

Șantierul se va desfășura pe 8.500 mp și va dura 24 de luni, după ce șase luni vor fi alocate proiectării lucrărilor.

Valoarea totală a investiției este de 136.328.000 lei, din care 135.916.000 lei reprezintă finanțare asigurată de MDLPA (prin Programul național de construcții de interes public sau social, derulat de Compania Națională de Investiții), iar 412.000 lei este suma cu care va contribui Universitatea din Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!