Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat, în mai puţin de o lună, cercetările în cazul medicului Petru Bala de la Spitalul de Recuperare Băile Felix - Ambulatorul din Hotelul Ceres Băile 1 Mai, reţinut după ce a acceptat bani şi produse de la un pacient.

Miercuri, dosarul a fost trimis la Tribunalul Bihor, unde medicul va fi judecat pentru luare de mită.

După cum BIHOREANUL a mai scris, Petru Bala a fost reţinut pe 19 aprilie, pentru 24 de ore, după ce a fost prins în flagrant cu 200 lei şi o cutie cu ciocolată primită de la un pacient, pentru a-i elibera acestuia un concediu medical şi pentru a-i realiza procedurile kinetoterapeutice pentru afecţiunea de care suferea.

Acţiunea s-a realizat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor, în urma unui denunţ formulat de pacient, de la care, pe 6 aprilie, medicul mai primise suma de 150 de lei şi o sticlă de whisky. 

Ulterior, procurorii au dispus plasarea acestuia sub control judiciar, printre interdicţiile dispuse în cazul său fiind şi aceea de a profesa. Măsura este încă în vigoare, după ce Tribunalul Bihor a respins plângerea formulată de medic împotriva ordonanţei prin care a fost instituită.