Doctorul Cătălin Denciu, care a încercat să salveze pacienţi din incendiul izbucnit pe secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, unde erau pacienţi intubaţi cu Covid-19, a fost transferat cu un avion militar în Belgia. 

El va fi internat la Spitalul Militar “Regina Astrid“ din Bruxelles, pentru tratament de specialitate, după cum a transmis Ministerul Apărării Naţionale.

Transferul pacientului se realizează cu un avion C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române, în condiţii speciale, cu asistenţă medicală specializată asigurată, pe toată durata transportului, de o echipă din cadrul Ministerului Apărării Naționale și SMURD București. Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian (Otopeni) duminică dimineață, la ora 7.30.

Pacientul va fi preluat de medicii militari belgieni, care vor stabili, după finalizarea procedurilor de evaluare medicală, conduita terapeutică şi de suport medical, mai spune Ministerul Apărării.

Medicul Cătălin Denciu (42 de ani), specializat în Terapie Intensivă, era de gardă sâmbătă seară, când un incendiu a izbucnit în secţia ATI Covid a Spitalului Piatra Neamţ. Se pare că medicul a încercat să scoată pacienţi din mijlocul flăcărilor, iar combinezonul său a fost cuprins de foc. 

Fost coleg de facultate şi prieten cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, Denciu a fost descris de acesta ca un bun profesionist. Doctorul este căsătorit şi are doi copii..

Detalii despre victime

Spitalul Piatra Neamţ a anunţat, duminică, printr-un comunicat de presă, şi detalii despre victimele tragicului incendiu. Aşa cum se ştie, toţi erau pacienţi infectaţi cu Covid-19, intubaţi şi dependenţi de oxigen.

Din cei zece pacienţi care au murit, şapte erau bărbaţi, iar trei erau femei. Toţi aveau vârste cuprinse între 67 şi 86 de ani. 

"Ceilalți șase pacienți, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferați sâmbătă noapte către Spitalul modular din Lețcani", se arată în comunicat.

În acelaşi timp, conducerea spitalului a început demersurile pentur amenajarea la spitalul 3 al unităţii medicale a unui nou salon pentru ATI.