Încheierea alegerilor l-a făcut pe fostul preot Ciprian Mega să pună „pe hold” miștourile făcute pe Facebook la adresa instituțiilor statului care ar prigoni curentul „suveranist”, precum CCR ori BEC, și să se concentreze asupra celor care îl anchetează pentru incendierea propriei mașini, cu ajutorul unui popă din Franța care, după ce a pus focul și s-a ars și el, a dat fuga în Rusia ca să se vindece.

Joia trecută, Mega s-a victimizat din nou, plângându-se că a fost citat la Poliție „pentru o expertiză genetică” și edictând, mai ceva ca Sherlock Holmes, că „nu trebuie să fii specialist ca să-nțelegi că asemenea probe nu au nicio relevanță pentru acest caz”.

Ce n-a spus regizorul răspopit e că a refuzat să i se preleveze proba biologică pentru analiza ADN, încercând din răsputeri să prelungească ancheta cât mai mult.

În aceeași zi, fostul preot le-a dat de veste fanilor că „se-arată și lucruri bune odată cu încheierea alegerilor”, căci și-a recuperat calculatorul ridicat de polițiști după perchezițiile din februarie (foto stânga), din nou omițând să spună că a refuzat să le dea parola.

Una super-sofisticată, după cum a aflat Bihorel, de parcă ar fi deținut secrete de la CIA, Mossad și GRU laolaltă. De ce se joacă Mega alba-neagra dacă nu are nimic de ascuns nu poate ști decât bunul Dumnezeu ori, mai știi, dimpotrivă, cel cu coarne...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!